Acasă Actualitate Cozi interminabile la Târgul Internaţional de Universităţi – FOTO

Cozi interminabile la Târgul Internaţional de Universităţi – FOTO

DISTRIBUIȚI

Instituţii academice din SUA, Anglia, Franţa şi Olanda s-au luptat pentru tinerii timişoreni…

Aproximativ 3.000 de elevi şi studenţi din Timişoara au stat la cozi şi jumătate de oră, pentru a intra, marţi, la Târgul Internaţional de Universităţi, care a ajuns şi în capitala Banatului. Hotelul Timişoara a devenit neîncăpător pentru numărul extrem de mare de tineri care au sperat să găsească o bursă în străinătate sau doar au dorit să afle informaţii despre ofertele educaţionale din ţară şi străinătate. Organizatorii au prevăzut nebunia de la Timişoara şi au angajat mai mulţi oameni de ordine pentru a preîntâmpina haosul.

{vsig}galerie/riuf{/vsig}

UVT, în topul preferinţelor…

Chiar dacă la Timişoara au venit unele dintre cele mai prestigioase universităţi de învăţământ superior din lume, cea mai mare aglomeraţie a fost, culmea, la standul Universităţii de Vest. Cu toate că mulţi dintre cei ce au stat zeci de minute la cozi interminabile, pentru a ajunge în faţa standurilor, s-au plâns că există bilet de intrare la RIUF, nimeni nu a plecat acasă fără să intre. Dacă, în urmă cu trei zile, la Bucureşti, peste 90 de instituţii educaţionale au scos la bătaie cele mai tentante oferte, la Timişoara au venit doar 42 de instituţii de învăţământ superior. Liceenii şi studenţii timişoreni au avut însă de unde alege. Studenţii de la jurnalistică au avut parte şi de o surpriză. Printre zecile de standuri ale universităţilor, chiar la intrare, televiziunea locală Analog anunţa că este în căutare de colaboratori…

Prezenţă peste aşteptări

La standurile amenajate la Hotel Timişoara a existat o gamă extrem de variată de studii internaţionale, burse private şi guvernamentale, dar şi cursuri de limbi străine. Romanian International Unversity Fair (RIUF) a adunat, în două zile, la Bucureşti, aproape 7.000 de vizitatori. La orele prânzului, la Timişoara au plătit biletul de intrare peste 1.200 de tineri. Organizatorii se aşteptau ca până la finalul evenimentului, numărul vizitatorilor să depăşească 3.000. Peste două zile, RIUF se va muta la Iaşi. Manifestarea este dedicată elevilor de liceu şi studenţilor interesaţi de accesul sau transferul la programe de studii universitare. „Numărul extrem de mare al vizitatorilor a depăşit orice aşteptări, la Timişoara. Până la această oră, am avut peste 1.200 de tineri interesaţi de ofertele educaţionale prezente. Târgul mai este deschis 6 ore şi la final ne aşteptăm să avem peste 3.000 de vizitatori”, a spus Alecsandra Apostolescu, purtătorul de cuvânt al RIUF.

Cele mai tari universităţi din lume

Pentru a vizita standurile expoziţionale, timişorenii au trebuit să scoată 5 lei din buzunar. Asta chiar dacă mulţi credeau că vin la o expoziţie gratuită. Evenimentul, devenit o tradiţie, organizat de Grupul Educativa, oferă tinerilor din România accesul la o varietate largă de programe de studii internaţionale, materiale şi servicii de consiliere educaţională, burse private şi guvernamentale, prezentări şi seminarii interactive şi cursuri de limbi străine. Printre cele mai renumite instituţii care au ajuns la Timişoara sunt: Stanford University, Yale University şi Pepperdine University din SUA; London Metropolitan University, University of Essex şi University of Kent din Marea Britanie; Reims Management School şi Universite d’Orleans din Franta; Maastricht School of Management, Tilburg University şi University of Groningen din Olanda.

Şansa de a compara ofertele academice

Tinerii bănăţeni au putut să aleagă dintr-o gamă larga de specializări, printre care: Administrarea Afacerilor, Afaceri Internaţionale, Comerţ Electronic, Comunicare Globală, Contabilitate Judiciară şi de Investigaţii, Design, Economie Politică, Management Turistic şi Hotelier, Mass-Media şi Comunicare, Psihologie Organizaţională şi multe altele. „În fiecare an, oferim vizitatorilor şansa de a afla cum se aplicã la un program internaţional, cum se pregăteşte un dosar de admitere sau cum este viaţa ca student în SUA, Marea Britanie, Franţa sau Germania. Tinerii au, evident, posibilitatea de a compara oportunităţile academice şi de carieră oferite de universităţile din România cu cele oferite de universităţi din întreaga lume”, mai spune Alecsandra Apostolescu.

Comentarii

comentarii