Acasă Actualitate Crama Dradara, prezentă între 30 septembrie și 2 octombrie la „Vicii și...

Crama Dradara, prezentă între 30 septembrie și 2 octombrie la „Vicii și Delicii” 2022

DISTRIBUIȚI

Între 30 septembrie și 2 octombrie 2022, la Vechiul Cazino din Arad are loc o nouă ediție, a cincea, a evenimentului „Vicii și Delicii”. Vor fi peste 35 de producători de vin de top. Unul dintre aceștia este și Crama Dradara, producătorul care, la Podgoria Dealul Mocrii, duce mai departe tradiția vinurilor din Valea Minișului.

Organizatorii evenimentului spun despre vinurile Cramei Dradara că „satisfac exigențele pasionaților și stârnesc interesul celor mai proaspăt inițiați în lumea vinurilor”. Putem și noi să confirmăm aceste laude. Caracteristicile produselor premium produse la Podgoria Dealul Mocrii nu se opresc însă aici.

„Vrem ca vinul din fiecare an să fie distinct și distinctiv. Dacă vinificatorului nu-i place vinul din anul respectiv, nu îl va îmbutelia. Încearcă an de an să facă vinuri din ce în ce mai bune, tot mai calitative, să fim mai deosebiți pe piață. Vrem ca oamenii care iubesc vinul și care vor să bea vin să aibă unul de calitate, din zona respectivă”, ne spuneau reprezentanții cramei, în cadrul ROVINHUD 2022.

Pentru cei care nu știu, povestea Cramei Dradara a început în 2014. Adrian Alexa, descendent al unei familii de viticultori, și-a dat seama că poate face și el o pasiune din producerea vinurilor. Cu toate că avea oricum o afacere prosperă, rădăcinile familiale l-au readus spre Dealul Mocrii, în Valea Minișului, zonă viticolă faimoasă încă din vremea Imperiului Austro-Ungar. După multe strădanii, în 2018 a fost îmbuteliată și prima sticlă de vin.

Între timp, Dradara a căutat să își lărgească publicul la mai multe evenimente de profil din vestul țării – Arad, Timișoara, Oradea –, dar nu numai.

Comentarii

comentarii