Acasă Eveniment Credincioşii din Banat sunt aşteptaţi la Icoana făcătoare de minuni

Credincioşii din Banat sunt aşteptaţi la Icoana făcătoare de minuni

DISTRIBUIȚI

La Mănăstirea “Poiana Mărului”, miercuri şi joi
Situată în peisajul turistic bănăţean din Staţiunea “Poiana Mărului”, în judeţul Caraş-Severin, Mănăsirea “Poiana Mărului” (foto) a luat fiinţă la iniţiativa preotului paroh Dorel Fercea şi a credincioşilor din Parohia “Măru”, înainte de Revoluţia din 1989. Din păcate, lucrările începute au fost sistate din cauza opoziţiei regimului comunist. Odată cu reînfiinţarea Episcopiei Caransebeşului, în anul 1994, cu binecuvântarea vrednicului episcop Emilian Birdaş al Caransebeşului, s-au reluat lucrările de ctitorire, dar care, din nefericire, s-au întrerupt la scurt timp, din lipsă de fonduri.

Icoana datează din secolul al XVI-lea

Reluarea construirii aşezământului monahal a reînceput în anul 2000, când, cu binecuvântarea Părintelui Episcop Laurenţiu al Caransebeşului, s-au demarat lucrările de ridicare a bisericii mănăstireşti, finalizate doi ani mai târziu. Consiliul Eparhial al Episcopiei Caransebeşului a hotărât, la 1 februarie 2007, schimbarea destinaţiei mănăstirii, transformând-o în schit de călugăriţe. Biserica zidită în cadrul complexului monahal şi-a primit târnosirea, la data de 24 iunie 2008, prin lucrarea Preasfinţitului Părinte Lucian, actualul episcop al Caransebeşului, după osteneala de doi ani de zile a monahiei stareţe Olimpiada Tiliuţă, împreună cu obştea de călugăriţe care a adus binecuvântarea şi liniştea mănăstirii ortodoxe în Poiana Mărului a Văii Bistrei. Astfel, la Praznicul “Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul”, Schitul “Poiana Mărului” îşi sărbătoreşte hramul. Cu acest prilej, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Parohia “Măru” va fi adusă în pelerinaj la schit.
Episcopia Caransebeşului a informat că, miercuri, 23 iunie, de la ora 18, va avea loc întâmpinarea Icoanei făcătoare de minuni, urmată de o procesiune spre mănăstire, iar, la ora 19, se va oficia slujba de Vecernie cu litie, oficiată de Preasfinţitul Părinte Lucian. La ora 23, se va oficia Utrenia, urmată de Sfânta liturghie de noapte. Joi, 24 iunie, la ora 7, va avea loc slujba de sfinţire a apei, după care se va săvârşi Sfântul Maslu. Începând cu ora 9.30, Preasfinţitul Părinte Lucian, alături de un ales sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească. Cu acest prilej, credincioşii din mai multe zone ale Banatului sunt aşteptaţi să poposească în rugăciune la Schitul “Poiana Mărului” şi să se închine la icoana făcătoare de minuni, care datează din secolul al XVI-lea.

Comentarii

comentarii