Acasă Actualitate Credincioşii greco-catolici, în pelerinaj la Sanctuarul marian de la Scăiuş

Credincioşii greco-catolici, în pelerinaj la Sanctuarul marian de la Scăiuş

DISTRIBUIȚI

• În vechea biserică din localitate se află Icoana Maicii Sfinte cu Pruncul Isus în braţe, care a lăcrimat de două ori în anul 1934

Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Lugoj organizează, în fiecare an, pelerinaje la vechea Biserică greco-catolică de la Scăiuş – localitate situată în judeţul Caraş-Severin, la 25 de kilometri de Lugoj – unde se află Icoana Maicii Sfinte cu Pruncul Isus în braţe, care a lăcrimat de două ori în anul 1934, la 30 septembrie şi 15 octombrie, fapt confirmat de 144 de declaraţii de la diferite persoane. Aceste pelerinaje au fost întrerupte între anii 1948 şi 1989, perioadă în care regimul comunist a interzis cultul greco-catolic în România, dar au fost reluate imediat după Revoluţie din iniţiativa arhiepiscopului de Ioan Ploscaru, primul ierarh de Lugoj după relegalizarea Bisericii Române Unite, un adevărat mărturisitor al credinţei, trecut în veşnicie în urmă cu 12 ani. Pelerinajele la Sanctuarul marian de la Scăiuş se organizează de două ori pe an: la 15 august, de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, şi la sfârşitul lunii septembrie ori în prima sâmbătă a lunii octombrie, în apropierea datei la care s-a produs minunea. Sâmbătă, 2 octombrie, la împlinirea a 76 de ani de la acest miracol, la Scăiuş au fost prezenţi numeroşi pelerini greco-catolici, romano-catolici şi ortodocşi din judeţele Timiş şi Caraş-Severin. Sfânta Liturghie solemnă a fost oficiată, la altarul amenajat în aer liber, de un sobor format din 15 preoţi, în frunte cu PS Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic de Lugoj, şi preotul paroh Ilie Iulian Hasciar, răspunsurile liturgice fiind date de Corul „Reînvierea” al Catedralei „Coborârea Spiritului Sfânt”din Lugoj,  dirijat de prof. Olimpia Drăgan. Icoana care a lăcrimat a fost expusă în dreapta altarului, iar mulţimea de credincioşi a putut să se roage Maicii Domnului pentru nevoile sufleteşti şi trupeşti.

Comentarii

comentarii