Acasă Actualitate Crescătorii de animale timişeni pot depune cererile de plăţi până în 15...

Crescătorii de animale timişeni pot depune cererile de plăţi până în 15 iunie

268
DISTRIBUIȚI

Potrivit unui ordin semnat de către Ilie Sârbu, ministrul Agriculturii, cererile pentru plăţile naţionale directe complementare (CNDP) în sectorul zootehnie se pot depune până în data de 15 iunie. Astfel, sprijinul financiar se acordă sub forma primei pe exploataţie, pentru specia bovină, respectiv primei pe cap de animal, pentru specia ovine/caprine. Pentru a beneficia de acest sprijin financiar, crescătorii de animale timişeni trebuie să depună o cerere Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Timiş, până la 15 iunie, inclusiv. Fermierii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii de eligibilitate. Pentru anul 2009, prima pe exploataţia de bovine se acordă şi producătorilor agricoli pentru exploataţiile nou înfiinţate, în perioada 1 februarie 2008 – 31 ianuarie 2009, care îndeplinesc unele condiţii. În ceea ce priveşte prima pe cap de animal pentru specia ovine/caprine, sprijinul financiar se acordă  producătorilor agricoli care deţin, la data de 31 martie 2009, un efectiv de cel puţin 50 de capete ovine femele, respectiv 25 de capete caprine femele, cu vârsta minimă de un an. Valoarea sprijinului financiar, atât pentru specia bovină, cât şi pentru specia ovine/caprine, va fi stabilită prin hotărâre de guvern, în funcţie de numărul animalelor eligibile rezultat în urma controalelor.

Comentarii

comentarii