Acasă Eveniment Crimă terifiantă de la o partidă de sex neplătită

Crimă terifiantă de la o partidă de sex neplătită

DISTRIBUIȚI

Doi iubiţi, suspecţi că ar fi omoârt şi tranşat un bărbat de 65 de ani din Timişoara, aruncă acum vina unul pe altul…

Cea mai şocantă crimă din ultimii ani de la Timişoara pare să fi pornit de la o ciudată partidă de sex pe bani. Rău-platnicul, un ţigan de 65 de ani din Timişoara, a fost tranşat, iar părţile corpului său înghesuite într-un geamantan şi doi saci de plastic. Principalii suspecţi în cazul crimei sunt doi iubiţi, ambii studenţi la medicină, în Timişoara. Până duminică, când Carmen Bejan (20 ani) din Ineu s-a predat, ea era considerată criminala. Asta în urma mărturiilor făcute de prietenul său. Raul Sergiu Florea (20 de ani), din judeţul Hunedoara, a fost reţinut sâmbătă de poliţişti. 

Poliţiştii timişoreni au descoperit, sâmbătă, în portbagajul unui autoturism, cadavrul tranşat al unui bărbat / UPDATE: Unul dintre studenţii suspecţi şi-a tăiat venele
Nu înainte de a-şi tăia venele de la mâini şi de la picioare. El a fost cel care le-a spus poliţiştilor că iubita sa l-a omorât pe bărbatul de 65 de ani, Trifu Shrottu, după ce acesta a refuzat să-i plătească o prestaţie sexuală. Fata s-a predat duminică. Povestea ei este cu totul alta. Carmen Bejan îşi acuză acum iubitul de crimă.

Imagine incredibilă

Cadavrul secţionat care aparţinea lui Trifu Shrottu, un bărbat de 65 de ani din Timişoara, a fost descoperit sâmbătă dimineaţa, într-un Mercedes cu numere de Germania. Maşina era parcată chiar în faţa căminului principal al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara, de lângă Prefectura Timiş. Paznicul căminului a anunţat poliţia după ce sâmbătă, în jurul orei 4.30 dimineaţa, a văzut cum cei doi tineri suspecţi de crimă încărcau în maşină un geamantan extrem de voluminos şi mai multe plase suspecte. Poliţiştii au fost anunţaţi şi când maşina a fost deschisă, şi cei mai căliţi criminalişti au îngheţat… În valiză, oamenii legii au găsit trunchiul cadavrului, iar într-o plasă, picioarele. După ce a fost omorât, bărbatul a fost secţionat, iar în gură avea un căluş. Mâinile îi erau legate în faţă. Imediat, cei doi suspecţi au fost daţi în urmărire generală.
 
Poftele carnale l-au aruncat din viaţă

Fata, care s-a predat duminică dimineţa, locuia în aceeaşi cameră cu un coleg de facultate care îi devenise prieten. Băiatul care a fost la un pas de moarte după ce şi-a tăiat venele, în urma unei căderi nervoase, este originar din Haţeg. El a fost primul care le-a confirmat bănuiala poliţiştilor: “Prietena mea l-a ucis”. Mercedesul în care a fost descoperit cadavrul aparţinea chiar bărbatului ucis. Trifu Shrotuu ar fi împlinit sâmbătă 65 de ani. A murit ciudat, într-o baie de sânge, cu trupul tranşat barbar de doi tineri care voiau să devină medici. Probabil bărbatul a vrut să-şi facă un cadou inedit de ziua lui. Surse din poliţie susţin că victima ar fi putut fi ucisă în urma unei partide de sex. Timişoreanul i-ar fi promis fetei câteva sute de euro în schimbul unei partide de sex. Apoi s-a răzgândit şi nu a mai vrut să plătească. A fost cea mai greşită decizie pe care putea să o ia. Fata firavă din faţa sa a văzut negru în faţa ochilor. A pus mâna pe un cuţit şi l-a înjunghiat pe bărbat. Cel puţin, asta a fost varianta iubitului lui Carmen Bejan, înainte ca fata să ajungă în arest.

În stare de şoc, şi-a acuzat iubita de crimă

Primul suspect care a fost reţinut rapid de poliţişti a fost Raul Sergiu Florea. Tânărul s-a ascuns imediat după crimă, într-un apartament din Timişoara. Poliţiştii au descins în forţă şi l-au reţinut pe suspect. Nu înainte ca acesta să-şi taie venele. Tânărul a ajuns în stare critică la spital, după ce a pierdut foarte mult sânge. Chiar în stare de şoc, tânărul din Haţeg nu a avut nevoie de prea multe întrebări pentru a face mărturisiri. Nimeni nu ştie însă cât de precise. Acesta a spus clar oamenilor legii, că prietena lui, Carmen Bejan, este adevărata criminală. Într-o poveste încâlcită, tânărul ar fi mărturisit că bărbatul ucis i-ar fi propus prietenei sale o partidă de sex pe bani buni. A refuzat apoi să plătească şi fata l-a înjunghiat de mai multe ori în piept. Apoi, împreună, au tranşat cadavrul şi şi-au făcut planul cum să scape de el. Ghinion, paznicul căminului i-a văzut şi cei doi tineri au devenit în câteva minute cei mai căutaţi infractori din România.

Carmen Bejan: “El l-a omorât, eu nu am cărat decât pungile în care erau picioarele”

Carmen Bejan s-a predat, duminică, la postul de poliţie din Complexul Studenţesc. Şansele ca aceasta să părăsească Timişoara erau practic nule. Fata s-a arătat surprinsă de declaraţiile iubitului său şi le-a mărturisit poliţiştilor şi apoi procurorilor că nu are nicio vină. Povestea sexului pe bani a fost confirmată şi de către Carmen. Aceasta susţine însă că iubitul său, Raul Sergiu Florea, l-ar fi lovit de mai multe ori pe ţigan, după care l-ar fi înjunghiat. Raul s-ar fi enervat imediat după ce „clientul” le-a spus tinerilor că nu va plăti prestaţia sexuală a lui Carmen. Fata spune că tot ce a făcut în cazul ciudatei crime a fost să care sacii de plastic cu picioarele secţionate ale victimei. Ambii iubiţi au fost duminică anchetaţi mai multe ore de procurori. Se pare că anchetatorii au stabilit că fata se prostitua de mai multă vreme. Prietenul ei este acum principalul suspect pentru omor deosebit de grav, iar fata poate primi mandat de arestare preventivă pentru complicitate la crimă. Dacă vor fi descoperiţi vinovaţi de crimă, aceştia pot fi siguri că şi ei şi-au încheiat conturile cu libertatea…
 

Comentarii

comentarii