Acasă Actualitate Cristian Banda, ales noul decan al Baroului Timiș cu 82,2% din voturi

Cristian Banda, ales noul decan al Baroului Timiș cu 82,2% din voturi

DISTRIBUIȚI

Avocatul Cristian Banda este noul decan al Baroului Timiș, obținând 82,2% din voturile colegilor în primul tur al alegerilor. Fost prodecan, Banda a fost considerat favorit încă dinaintea scrutinului, susținut de nume importante din breaslă, precum Cristian Clipa, Sergiu Stănilă și profesori ai Facultății de Drept. Campania sa intensă, bazată pe contact direct cu electoratul, s-a dovedit eficientă.

Contracandidații săi, Adrian Gociu și Alina-Florina Mușat, nu au reușit să surmonteze avantajul lui Banda, obținând doar 68, respectiv 46 de voturi.

„Un mare MULȚUMESC tuturor celor care mi-ați acordat încrederea voastră! 82% este un rezultat incredibil și mă simt onorat! Apreciez fiecare vot și fiecare gând bun. Sunt recunoscător că mi-ați fost alături. Mergem mai departe, împreună!”, a transmis Banda imediat după anunțarea rezultatelor.

Din cei 918 avocați activi cu drept de vot ai Baroului Timiș au votat 677, adică 73,74%.

Din cele 677 de voturi valabil exprimate, avocatul Banda Cristian-Ioan, decanul ales, a obținut 557 de voturi, adică 82,27%.

Un alt rezultat remarcabil a fost obținut de Sergiu Stănilă, fost decan al baroului, care a primit 610 voturi pentru un loc în Consiliul Baroului. Deși legea limitează funcția de decan la două mandate, scorul obținut de Stănilă sugerează că ar putea deveni prodecan.

Comentarii

comentarii