Acasă Administraţie Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, vine vineri la Timișoara. Vor...

Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, vine vineri la Timișoara. Vor fi anunțate proiectele locale cuprinse în PNRR

DISTRIBUIȚI

Vineri, 23 iulie, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, va veni la Timișoara, într-o vizită de lucru în cadrul căreia ar urma să discute despre stadiul proiectelor cu fonduri europene și finanțarea proiectelor Timișoarei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În primă fază, ministrul se va întâlni cu reprezentanții primăriei la sediul instituției, dar sunt programate și câteva vizite pe teren.

De exemplu, începând cu ora 12.15, Ghinea va vizita locația viitoarei maternități municipale de pe strada Macilor, a cărei finanțare este inclusă în PNRR. Aici, ministrul va fi însoțit de primarul Dominic Fritz, viceprimarul Ruben Lațcău și vicepreședintele CJT Cristian Moș, toți colegi ai ministrului în USR PLUS. De altfel, vizita lui Ghinea a fost anunțată atât de reprezentanții primăriei, cât și de cei ai USR PLUS Timiș.

În continuare, la ora 12.45, ministrul ar trebui să se deplaseze și pe șantierul de reabilitare a liniilor de tramvai de pe Calea Bogdăneștilor, proiect cu finanțare europeană prin Programul Operațional Regional. Jumătate de oră mai târziu, la intersecția cu bulevardul Cetății, ministrul are programată și o conferință de presă, la care ar trebui să participe aceeași însoțitori amintiți. Ministrul ar urma să vorbească și despre alte proiecte ale Timișoarei care sunt sau ar urma să fie finanțate prin PNRR sau prin alte programe europene.

La începutul lunii iunie, primarul Dominic Fritz spunea că are așteptări mari de la PNRR. O estimare „realistă” a edilului-șef era că Timișoara va beneficia de 250 de milioane de euro. Printre altele, în planurile primarului erau incluse Traseul Revoluției, pasarele pietonale peste Bega, investiții în infrastructura de educație și sănătate, dar și mai multe inițiative pentru o tranziție spre energia verde.

Sursă foto: Asociația Little People – Facebook

Comentarii

comentarii