Acasă Politica Critici dure din interiorul PNL: “Partidul riscă să devină o castă închisă,...

Critici dure din interiorul PNL: “Partidul riscă să devină o castă închisă, ruptă de membri și cetățeni”

DISTRIBUIȚI

Doi dintre fondatorii Partidului Național Liberal după Revoluție, Ovidiu Virgil Drăgănescu și Viorel Coifan, trag un semnal de alarmă cu privire la direcția actuală a PNL, pe care o consideră antidemocratică și periculoasă pentru viitorul formațiunii.

Într-o postare publică, Ovidiu Drăgănescu – fost prefect și vicepreședinte PNL – denunță noul statut al partidului, adoptat recent în cadrul Consiliului Național, pe care îl consideră un instrument de izolare a liderilor față de membrii de rând:

„PNL devine opac, netransparent, o societate închisă, ca să-l parafrazez pe K.R. Popper. Vorbesc 4-5 lideri în fața a 800 de membri aduși să aplaude și să facă o poză. Comunicarea reală a fost înlocuită cu formalismul gol”, afirmă Drăgănescu, care reamintește că a salvat partidul de la dispariție în 1993 și 2000.

Liberalul critică și noile prevederi ale statutului, care limitează drastic frecvența întâlnirilor organismelor de conducere:

„Birourile locale, municipale și județene se vor întruni doar trimestrial, iar Comitetele de Coordonare Locală doar semestrial. Dispar dezbaterile, opiniile, iar simplii membri devin simpli executanți în campanie, ignorați în restul timpului.”

În sprijinul acestuia a venit și Viorel Coifan, fost președinte al PNL Timiș (1992–2000), care reclamă lipsa totală de consultare a organizațiilor locale în procesul de modificare a statutului:

„Am cerut în repetate rânduri ca draftul statutului să fie pus la dispoziția organizațiilor județene pentru consultare și amendamente. Nu l-am primit niciodată. Nici ordinea de zi a conferinței nu a fost comunicată. E o lipsă de transparență care mă îngrijorează profund.”

Fostul lider avertizează că există riscul formării unei „caste închise” care decide în numele partidului, fără a ține cont de opinia membrilor de rând. El face apel la liberalii autentici să ia atitudine la viitorul Congres:

„Un partid modern se bazează pe echipă, pe comunicare și pe valori împărtășite. Dacă PNL își pierde aceste principii, se va prăbuși politic. Sper ca la Congres să existe curajul de a spune aceste lucruri răspicat.”

Apelurile celor doi veterani ai PNL vin într-un moment de tensiune internă, pe fondul scăderii în sondaje și al contestării tot mai vizibile a stilului de conducere al actualei garnituri de la vârful partidului.

Comentarii

comentarii