Acasă Sport CS Caraș-Severin a început pregătirea pentru următorul sezon al Ligii Naționale

CS Caraș-Severin a început pregătirea pentru următorul sezon al Ligii Naționale

DISTRIBUIȚI

Echipa de handbal masculin CS Caraș-Severin a început programul de pregătire pentru sezonul 2012-2012 al Ligii Naționale, handbaliștii antrenați de Aihan Omer reunindu-se la începutul acestei săptămâni după o lungă pauză de vară. Echipa din Banatul de munte a terminat pe locul patru sezonul trecut al primei ligi de handbal din România și își propune, pentru stagiunea ce urmează, o clasare pe podium precum și un parcurs cât mai lung în Cupa României, pentru a prinde o calificare într-o competiție europeană. De la reunirea grupării bănățene au lipsit jucătorii accidentați Pârâianu și Petrea, cei doi nefiind apți încă din sezonul trecut al Ligii Naționale. Pe lângă cei doi handbaliști, au mai lipsit Neagu, prezent la acțiunile echipei naționale și Tucanu, învoit pentru încă o săptămână. CS Caraș-Severin a renunțat în pauza de vară la trei jucători și a adus doi handbaliști, însă lista campaniei de transferuri nu s-a încheiat, antrenorul Aihan Omer dorind să mai aducă un jucător care să poată face față pe postul de pivot. Marocico și Iulian Andrei sunt cei doi nou-veniți la gruparea de pe Bârzava, în timp ce Eros, Czari și Antonaru sunt handbaliștii ce au părăsit echipa bănățeană, ultimul plecând la rivala Poli Timișoara. Tot la capitolul plecări, CS Caraș-Severin l-a bifat și pe antrenorul secund Gligore Czari.  Bănățenii intenţionează să organizeze în perioada 17-18 august un turneu de handbal la care vor fi invitate formaţii din ţară şi din ţările vecine. De asemenea, înaintea primului meci oficial din noua stagiune a Ligii Naţionale, CS Caraș-Severin va lua parte la mai multe turnee, printre care și ”Cupa Politehnica”, turneul urmând a fi organizat în Timișoara. Elevii lui Aihan Omer vor juca în prima partidă din noul sezon pe teren propriu, împotriva echipei Bucovina Suceava.

Comentarii

comentarii