Acasă Actualitate CSHF „Maraton’93” Lugoj a cucerit 23 de medalii

CSHF „Maraton’93” Lugoj a cucerit 23 de medalii

DISTRIBUIȚI

La Jocurile Naţionale ale Persoanelor cu Handicap
Clubul „Maraton’93” Lugoj a fost reprezentat de nouă sportivi la ediţia din acest an a Jocurilor Naţionale ale Persoanelor cu Handicap. Competiţia a avut loc la Bucureşti şi a reunit peste 200 sportivi din ţară, de la toate ramurile sporturilor din cadrul Federaţiei Române a Sportului pentru Persoane cu Handicap (motori, nevǎzǎtori, surdo-muţi, mentali). Pentru persoanele cu handicap locomotor, la care au participat sportivii din Banat, probele de concurs au fost: tenis de masǎ individual, atletism (100 metri, 800 metri, 1500 metri, suliţǎ, greutate, lungime, ştafetǎ), baschet, şah, fotbal redus şi maraton. Şi la ediţia din acest an, sportivii clubului „Maraton’93” Lugoj au avut o evoluţie remarcabilă, cucerind 23 de medalii (10 de aur, 8 de argint şi 5 de bronz), prin: Camelia Dijmărescu (cărucioare) – locul I la 100 m, 800 m şi maraton, locul II la ştafetă şi locul III la tenis de masă; Ion Dîrlea (cărucioare) – locul I la suliţă şi tenis de masă, locul II la ştafetă şi locul III la greutate; Emil Gama (cărucioare) – locul I la maraton, locul II la 1500 m, suliţă, ştafetă şi tenis de masă; Vasile Stoica (cărucioare) – locul I la 100 m, locul II la ştafetă; Maria Stănescu (deplasabili) – locul I la greutate şi locul II la tenis de masă; Victor Doană (deplasabili) – locul I la suliţă şi locul III la greutate; Gheorghe Brehariu (deplasabili) – locul I la tenis de masă; Eugen Sălăgean (deplasabili) – locul III la suliţă şi tenis de masă.

Comentarii

comentarii