Acasă Sport CSM Lugoj va juca în Cupa Balcanică

CSM Lugoj va juca în Cupa Balcanică

DISTRIBUIȚI

Premieră în voleiul lugojean
Voleibalistele de la CSM Lugoj au reuşit să obţină  cea mai mare performanţă din istoria clubului. Pornită din postura de nou-promovată pe prima scenă a voleiului feminin românesc, formaţia din Lugoj a avut un parcurs peste aşteptări, soldat cu trei premiere pentru voleiul lugojean: calificarea în Final Four-ul Cupei României, clasarea pe locul şase în prima ligă de volei feminin a României şi calificarea într-o competiţie europeană – Cupa Balcanică. Chiar dacă în disputa pentru locurile cinci-şase voleibalistele lugojence au cedat cu 0-2 (0-3 în deplasare şi 1-3 pe teren propriu) în disputa cu CSU Medicina Tg. Mureş, formaţia lugojeană şi-a trecut în palmares o clasare (locul şase) în Divizia A1 care a produs multă bucurie iubitorilor voleiului din Lugoj. După cum a anunţat Dan Brudiu, preşedintele secţiei de volei de la CSM Lugoj, echipa lugojeană doreşte să mai facă o bucurie lugojenilor, prin organizarea unuia dintre turneele Cupei Balcanice în municipiul de pe Timiş. Cea mai mare performanţă din istoria voleiului lugojean a fost obţinută de: Diana Balintoni, Irina Alexandru, Laura Lungu, Ionela Canea, Daniela Lupescu, Sorina Marian, Larisa Ciobanu, Gabriela Constantin, Mădălina Şonda, Andreea Smultea, Eveline Brebeneanu, Cătălina Busuioc, Daniela Moldovan, împreună cu un colectiv tehnic format din Paul Bogdan – antrenor principal, Dorin Horvath – antrenor secund şi Vasile Canea – preparator fizic.
 

Comentarii

comentarii