Acasă Actualitate Cu barja, pe Bega, pentru Podul Eroilor

Cu barja, pe Bega, pentru Podul Eroilor

DISTRIBUIȚI

Cam asta ar urma să se întâmple peste zece zile. Pentru că lucrările de reparaţii de la Podul Eroilor necesită elemente de foarte mari dimensiuni, care nu pot fi transportate pe cale rutieră pe drumurile din Timişoara.

Astfel, de la Podul Modoş ar urma să fie îmbarcată pe o barjă o grindă sau un stâlp de zeci de metri, până la destinaţie.

“Este o grindă sau un stâlp care are o lungime foarte mare şi nu avem niciun traseu prin oraş pe care să poată pătrunde un trailer care să transporte grinda. Ar fi două soluţii, fie să se taie piesa respectivă şi să se sudeze la destinaţie, fie încercăm să găsim o soluţie de transport cu o barjă, pe Bega”, a anunţat primarul Nicolae Robu vineri 16.11.2018.

 Ca să nu fie tăiată piesa, primarul ar prefer varianta transportului naval. O piesă similară va fi necesară şi la Podul Dragalina, dar aceea va putea fi transportată cu un trailer agabaritic.
Podurile Eroilor şi Dragalina, construite în anul 1938, sunt expirate şi nu mai prezentau siguranţă pentru participanţii la trafic. Pe Dragalina se va dubla la patru numărul de benzi, păstrându-se liniile de tramvai, iar Podul Eroilor va deveni şi rutier. Repararea şi extinderea celor două poduri va costa peste 10 milioane de lei.

Comentarii

comentarii