Acasă Editorial Cu Băsescu, pe la… vrăjitoare

Cu Băsescu, pe la… vrăjitoare

960
DISTRIBUIȚI

În plină criză socială, economică şi morală a României, exact, dar exact ca pe vremea lui Ceauşescu, proliferează bancurile despre „fiul iubit”, despre „noul geniu carpatin”, despre tot ce este în jurul şefului de stat, dar şi a „iubirii” (oare, despre cine să fie vorba?) lui, dar şi cele despre simpatia lui pentru anumiţi… vraci. Aşa s-a născut bancul zilei, în plină criză morală, în plină jale a României. Bancul care circulă deja pe Internet şi pe lângă care, dacă aş fi în locul lui Băsescu, nu aş trece insensibilă, sună cam aşa: „Băsescu merge la vrăjitoare şi, curios fiind, o întreabă despre cum pare viitorul său. Vrăjitoarea, vreo Omidă sau Brăţară sau vreun Manolea, îi spune: te văd pe un bulevard larg, într-o limuzină decapotabilă, cu multe flori în jur, lumea vine, vine în urma maşinii, cu tot mai multe flori, şi toată lumea strigă ceva… este multă bucurie, fericire. Băsescu întreabă: şi eu, eu ce fac? Vrăjitoarea răspunde: îmi pare rău, dar nu văd bine, coşciugul este … închis!”.  Îmi  amintesc bancurile sinistre despre cei doi Ceauşescu, bancuri pe care, se spune, securitatea le ţinea departe de cuplul dictatorial, ele  reprezentau forma defulării aproape unice pe care oamenii o aveau la îndemână. Dar acum s-a  terminat  cu secretomania, s-a încheiat cu păstrarea stării de bine, în minciuna creată de căţeii din jur. Acum, mai dur ca niciodată, adevărul iese la iveală. Şi, despre Băsescu, adevărul este că mai bine de 85 la sută din populaţia României ar vrea să nu mai audă. Un astfel de banc este mai mult decât macabru, dar el reprezintă expresia revoltei,  asumată pamfletar de către autorul colectiv, de cele mai multe ori. Este folclorul unui popor mereu călcat în picioare, este  revolta atipică a  românilor de toate vârstele, genurile şi categoriile sociale.  Minciuna, ca de obicei, stă cu preşedintele la masă, dar asta este, şi ea,  arma poeţilor. Libertatea de exprimare, cea care i-a creat lui Băsescu inclusiv sentimentul de spaimă, în formă paroxistică,  gata de introdus pe lista  marilor pericole naţionale, este marele câştig al revoluţiei. Dar şi marele duşman al celor care se tem de ea. Bancurile fac parte din folclorul de tip nou al naţiunilor care se descătuşează, care se pregătesc pentru marile schimbări. Habar nu am câte bancuri or fi făcut  egiptenii, dar este clar că nu au mai avut chef de  glumă. De nici un fel de glumă! Şi s-au eliberat. Calculele sociologice arată, şi ele,   ritmurile marilor revoluţii în lume. A noastră, de acum 21 de ani, a fost furată. Nu cred că românii mai au chef de glume, fie ele chiar şi… bunicele. Cele însoţite  de hohote grobiene, dar şi de chicoteli cu ochii daţi peste cap, după nu ştim câte pahare de Chivas, nu ne interesează. În rest, românii  ştiu să facă ei înşişi bancuri bune. Macabre, dar cu semnificaţii. Acesta  este riscul alegerii necuratului. El îşi bate joc, în final, de cel pe care, aparent, l-a ajutat.
 

Comentarii

comentarii