Acasă Administraţie Cu cât vor crește taxele şi impozitele locale pentru anul 2016

Cu cât vor crește taxele şi impozitele locale pentru anul 2016

DISTRIBUIȚI

Proprietarii clădirilor declarate monument istoric din Timişoara nu mai primesc scutire de impozit

dirAleşii locali au votat în plenul de vineri cuantumul taxelor şi impozitelor pentru anul 2016, una dintre noutăţi fiind aceea că proprietarii clădirilor declarate monument istoric nu vor mai fi scutiţi de la plata impozitului, iar cei care locuiesc în astfel de imobile şi le lasă în paragină, va fi supus la suprataxa de paragină de până la 500%, în virtutea noului Cod Fiscal.

 

Consilierul local PSD Alfred Simonis a ridicat problema, în sensul că ‘Noul Cod Fiscal ne dă nouă dreptul să stabilim dacă îi taxăm sau nu pe proprietarii acestor clădiri (istorice, n.r.). Ar trebui făcută o delimitare clară între proprietarii de monumente istorice care în decursul celor 21 de ani au făcut lucrări de reabilitare şi cei care n-au făcut nimic şi au beneficiat şi ei de aceasta gratuitate. Să-i tratăm egal nu este corect, vă propun să vedem care este formula juridică prin care să scutim în continuare de la impozit doar clădirile care au fost reabilitate de proprietari’.
Alesul PNL Sandu Ştefan a propus eliminarea totală de scutire de impozit pentru clădirile monumente istorice, propunerea sa fiind votată în unanimitate.
Cum Municipalitatea un fond de peste 14.000 de clădiri istorice şi nu are bani să le renoveze pe toate, era şi normal ca aceia care locuiesc în respectivele spaţii să fie responsabilizaţi într-un fel să se îngrijească de clădirile pe care le-au lăsat să se ruineze. Totodată, Primăria nu poate solicita finanţări europene pentru reabilitări la astfel de clădiri.
Ca urmare, din 2016, proprietarii de clădiri monumente istorice vor fi obligaţi să plătească impozite către fiscul local, iar dacă nu le îngrijesc, pot fi obligaţi să plătească, etapizat, până la 500% penalităţi.

Comentarii

comentarii