Acasă Actualitate Cu întârziere şi discret, începe dezinsecţia în Timişoara

Cu întârziere şi discret, începe dezinsecţia în Timişoara

DISTRIBUIȚI

După ani de zile în care timişorenii au fost terorizaţi de ţânţari, primarul Nicolae Robu a anunţat că dezinsecţia ar fi început în noaptea de duminică spre luni. Un început timid al operaţiunii, care fusese anunţat iniţial pentru ziua de duminică, iar nu noaptea.

“ÎN ACEASTĂ NOAPTE, VA ÎNCEPE STROPITUL CONTRA ŢÂNŢARILOR! După cum cunoaşteţi, ani de zile nu am putut face dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare cum trebuie, din cauza unor procese judiciare. Şi… nu ne-a fost uşor! Acum, de câteva luni, avem contract valid, cu un operator care promite. Din păcate, ploile aproape zilnice nu ne-au permis “să-l testăm”. Şi… din nou nu ne-a fost uşor! Ei bine, prognoza meteo pentru următoarele zile fiind de vreme fără ploaie, ÎN ACEASTĂ NOAPTE VA ÎNCEPE STROPITUL (duminică spre luni, n.r.). Am fost asigurat că se vor folosi proceduri şi substanţe eficiente, încât să scăpăm de disconfortul ajuns, după o vreme atât de umedă, la cote foarte înalte”, a anunţat primarul pe facebook.

La cât de mult s-au înmulţit ţânţarii în Timişoara, o acţiune de “tulburare” a lor doar din tufiş în tufiş, pare de lungă durată până la anihilarea vietăţilor din tot oraşul. Timişorenii aşteptau să vadă încă de duminică vreun avion utilitar care să împrăştie substanţele, pentru o eficienţă mai rapidă şi mai mare.

Comentarii

comentarii