Programul de lucru al angajaţilor SC RETIM Ecologic Service SA suferă modificări pentru zilele de 30 noiembrie şi 1 Decembrie. Astfel, casieria societăţii este deschisă vineri, 30 noiembrie, între orele 8,00 – 12,00, iar sâmbătă, 1 Decembrie, este închisă. Activitatea normală de încasări se va relua luni, 3 decembrie. “În privinţa colectării deşeurilor, activitatea se va desfăşura conform graficelor normale de colectare aferente zilelor de vineri, respectiv sâmbătă. Salubrizarea stradală va avea în vedere, în mod special, zonele în care vor avea loc manifestări ocazionate de Ziua Naţională a României”, a precizat Livian Hotico, PR Retim.