Acasă Cultura Cui i-e frică de Virginia Woolf?

Cui i-e frică de Virginia Woolf?

DISTRIBUIȚI

Echipa Teatrului German de Stat Timişoara (TGST) pregăteşte o nouă producţie: „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de Edward Albee, sub direcţia de scenă a lui Michael Bleiziffer, din Regensburg. Premiera va avea loc duminică, 28 martie, la ora 19, în sala TGST. Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Local Timişoara, al Institutului pentru Relaţii Externe din Stuttgart şi al Fundaţiei pentru Cultura Şvabilor Dunăreni din Landul Baden-Württemberg, spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“ este cea mai cunoscută piesă a lui Edward Albee şi se numără printre textele devenite deja clasice ale literaturii dramatice a secolului XX. „Noaptea târziu, după o petrecere, Martha şi soţul ei George ajung acasă. Pentru finalul serii, Martha l-a invitat pe tânărul profesor Nick împreună cu soţia sa. În acest context, Martha şi George încep un joc crud şi plin de ură, de natură să scoată la iveală faţete nebănuite ale personalităţii fiecăruia dintre cei prezenţi. Fie că vor sau nu, cu toţii sunt acum obligaţi să se confrunte cu trăiri reprimate şi culpabile din propriul trecut”, ne spune despre piesă Mihai Moldoveanu, referent presă TGST. Regizorul Michael Bleiziffer a fost angajat al TGST ca actor şi regizor între 1978 şi 1982. Câştigă, în anul 1980, Marele Premiu al Colocviului Teatrelor Minorităţilor Naţionale de la Sfântu Gheorghe pentru spectacolul „Două surori“, de Hans Kehrer. Colaborarea sa de la Timişoara încetează odată cu plecarea în Germania, unde a obţinut imediat un angajament la Teatrul din Ingolstadt. Din 1996, este prim-regizor la Teatrul Municipal din Regensburg. Decorul şi costumele spectacolului au fost create de George Petre. Interpretează Tatiana Sessler, Peter Papakostidis, Daniela Török şi Radu Vulpe. Spectacolul se traduce în limba română.

Comentarii

comentarii