Acasă Actualitate ”Cultura Curățeniei”

”Cultura Curățeniei”

DISTRIBUIȚI

Revista ”Cultura Curățeniei” face parte din programul cultural al CJT, în parteneriat cu UEBR (ONG, membru fondator al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană) și se adresează în primul rând elevilor, studenților, dar și celorlalte categorii sociale, culturale, pe toate nivelurile de vârstă, în cadru campaniei cu același nume.

De ce această revistă? Revista este expresia convingerilor pe care mai mulți oameni de cultură și jurnaliști din Timișoara: Robert Șerban, Constantin Mărăscu, Adriana Mărăscu, Lia Lucia Epure, Ștefan Popa POPA`S, Radu Clețiu, și alții le au față de nevoia de educație, ca stâlp al respectului față de mediu.

Dorința de a avea un spațiu curat, civilizat, în județul Timiș (și desigur, în Timișoara) îi face pe semnatari să sensibilizeze cetățenii județului Timiș la relația dintre educație, cultură și respect. Un cetățean civilizat, educat, un tânăr din orice mediu, care este educat, va proteja mediul, curățenia. Mai mult, îi va educa pe cei din jur să facă asta.

Revista se difuzează gratuit în școli, universități, instituții și ONG-uri.

Comentarii

comentarii