An error occured during parsing XML data. Please try again.

sorin rosca stanescu


Piesa „Comedie pe întuneric”, de Peter Shaffer, va fi prezentată în premieră la Teatrul German de Stat Timişoara sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 19. „Creaţia dramaturgului englez Peter Shaffer este caracterizată printr-o mare diversitate şi prin utilizarea unei largi palete de mijloace de expresie artistică, astfel că piesele sale – printre care Amadeus, pentru a cărei ecranizare, în regia lui Miloš Forman, Shaffer a scris un scenariu premiat cu Oscar – se numără printre cele mai des jucate texte ale literaturii dramatice contemporane”, ne spune Mihai Moldoveanu, referent de presă TGST. Acţiunea piesei aduce în prim-plan caracteristicile clasice ale comediei de situaţie: Brindsley Miller, un tânăr şi ambiţios sculptor, şi logodnica sa Carol Melkett sunt în aşteptarea unui milionar, care este interesat de operele lui Brindsley. Pentru a-l impresiona pe acesta, cei doi „împrumută“ mobila stil a vecinului Harold Gorringe. Apar pe rând tatăl lui Carol, vecina Miss Furnival, şi – spre ghinionul general – Harold. Brindsley încearcă acum disperat să ducă neobservat mobila lui Harold înapoi, tocmai când soseşte pe neaşteptate Clea, fosta iubită a lui Brindsley. Şi, pentru ca încurcătura să fie completă, se produce un scurt-circuit. Acum, nimeni nu mai are nicio reţinere în a face chiar lucruri la care nu ai recurge de faţă cu toată lumea. În spectacol evoluează actorii: Peter Papakostidis, Olga Török, Dana Borteanu, Dirk Linke, Horia Săvescu, Daniela Török, Radu Vulpe şi Viorel Suciu. Decorul şi costumele au fost create de arh. Traian Zamfirescu. Regia este semnată de Zeno Stanek, din Viena. Următoarele reprezentaţii au loc duminică, 13 decembrie, ora 19, şi miercuri, 30 decembrie, ora 19. Toate spectacolele se traduc în limba română.

Trackback(0)

TrackBack URI pentru acest articol

Comentarii (0)

Inscrie-te la feed pentru acest comentariu

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

Arta contemporana
Nightclubber
Costume de baie
Cea mai noua colectie de costume de baie!
www.Formfit.ro

Sejur Costa Brava 2010
Din 24 iunie 2010, plecare din Timisoara, avion, 320 euro, Sejur Costa Brava 2010
www.ultramarintm.ro

Nunti in aer liber
Organizam nunti in aer liber meniu 80 ron!
www.HotelRoco.ro

Instrumente muzicale
Magazin instrumente si accesorii muzicale
www.SoundCreation.ro

Detectivi particulari
Detectivi particulari profesionisti
www.DetectiviParticulariTimisoara.com

Si reclama ta poate sa fie aici!

Toate categoriile