Acasă Actualitate Cum dăm cu Orientul în Occident, cu vaporaşele

Cum dăm cu Orientul în Occident, cu vaporaşele

DISTRIBUIȚI

Timişoara a devenit primul oraş din România care are vaporaşe pentru transportul de persoane pe un curs de apă interior ţării. Cu greu, încă nu este totul perfect, dar… avem vaporaşe. Iar pentru că sunt mai exotice, s-a avansat de aproape doi ani inclusiv ideea că la bordul vaporettelor se vor putea organiza conferinţe mai deosebite, întruniri restrânse ale oamenilor de afaceri etc. Desigur, sunt şi păreri negative referitoare la aspectul loc, că sunt “dulapuri plutitoare”, că arată urât, că sunt prea mici etc.

Cel mai deranjant este însă să urci într-un astfel de vaporaş, chiar dacă este gratuită plimbarea, şi să te simţi ca la porţile Orientului, cu muzică populară destul de tare dată de echipaj. Muzica populară sârbească sau balcanică sau de care o fi poate fi agreată doar de către unii, nu de toţi. Şi este îngrozitor să fii obligat să circuli cu vaporul (şi nu poţi coborî când vrei!) şi să asculţi muzica “popoarelor”. Pentru muzica tare, în mijloacele de transport în comun se dau amenzi. Vaporaşele sunt astfel de spaţii. Iar deranjul este, din moment ce au apărut şi postări pe facebook în acest sens. Marinarii, mateloţii şi ceilalţi cârmaci (şi) de pe aceste mijloace de transport trebuie să ştie că respectul faţă de călători este o regulă, în Timişoara. Altfel, reuşim să balcanizăm totul, în prag de capitală europeană a culturii.

Comentarii

comentarii