Acasă Actualitate Cum i-a ajutat Timișoara pe sinistrații de la Szeged, oraș distrus de...

Cum i-a ajutat Timișoara pe sinistrații de la Szeged, oraș distrus de inundații

DISTRIBUIȚI

În martie 1879, Szeged a trecut prin momente dramatice. Orașul maghiar a fost distrus în mare parte de o inundație catastrofală. Râul Tisa a rupt digurile de protecţie şi a inundat oraşul, și doar cartierul vechi, Palankul, aflat la un nivel mai ridicat, a scăpat. Peste 150 de persoane au murit. Apa a putut fi evacuată de abia după trei luni. Peste 5.400 de case au fost dărâmate și doar 265 de imobile nu au suferit stricăciuni. În jur de 60.000 de persoane au rămas atunci fără adăpost.

În 17 martie, la Szeged a ajuns și împăratul Franz Josef. Multe țări s-au oferit să sprijine oamenii din oraşul inundat. 

Cele mai multe ajutoare erau din partea Austriei, dar a sosit sprijin şi din Germania, Franţa, Rusia, Serbia, România, Turcia, ba chiar şi din America, China sau Japonia.  

Pentru că terasamentele de cale ferată înspre Budapesta se aflau sub apă, nu mai putea fi folosită decât linia ferată Szeged-Timişoara. Aşa se face că mii de persoane s-au refugiat către ţinutul sudic al Ungariei, mai exact la Timișoara.

„Acţiunea de salvare s-a concentrat în oraşul Timişoara unde, deja după primele veşti privind calamitatea, primarul János Török a convocat o adunare a cetăţenilor. Imediat s-a format un comitet sub conducerea şefului poliţiei orăşeneşti, Constantin Vlahovits, care a rămas de permanenţă şi a condus întreaga acţiune de salvare. De la Szeged au sosit atât de mulţi refugiaţi încât locuinţele particulare puse la dispoziţie de cetăţeni nu au fost suficiente, hotelurile erau supraîncărcate, astfel încât în şcoli şi în cazărmile golite de soldaţii duşi la lucrările de salvare din Szeged au fost organizate mari adăposturi”, a povestit fostul primar al Timişoarei, Josef Geml, în monografia „Vechea Timişoară”.

În cazarma Franz Josef (Cazarma U, cum este astăzi cunoscută) asociaţiile de femei din Timișoara au organizat o bucătărie de campanie, iar cetăţenii din Fabric care au deschis o bucătărie de campanie în localului Mielul alb.

Cetățenii au donat bani şi alimente, iar o mare parte au putut fi trimise la Szeged. 

„Dintre alimente s-a donat mai ales untură, slănină, făină şi pâine, dar nu numai de la cetăţenii de aici, căci au contribuit şi locuitorii de la sate care au adus numeroase căruţe pline. Ignaz Eisenstater de Buziaş a donat deja de la început 50 de saltele cu paie. Săptămâni în şir Timişoara devenise scena unor acţiuni caritabile apreciate laudativ de rege cu ocazia vizitei sale din 17 martie şi de premierul Tisza Kálmán în discursul său ţinut în parlament la 14 aprilie”, a mai scris Geml.

Szeged a fost practic reconstruit de la zero, în perioada 1880-1883.

Comentarii

comentarii