Acasă Actualitate Cum îi afectează criza economică pe români?

Cum îi afectează criza economică pe români?

DISTRIBUIȚI

“Cum afectează criza economică psihicul românilor?” – a fost tema dezbaterii organizate de către Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului din România (OADOR), cu sediul în Timişoara, luni, 1 februarie. “Am vrut să vedem dacă situaţia actuală are efecte grave asupra sufletului oamenilor”, a spus Teodor Raţiu, preşedintele OADOR. Medicul psihiatru Liliana Nussbaum, şefa Centrului de Sănătate Mentală pentru Copii şi Adolescenţi Timişoara, a declarat că o populaţie vulnerabilă o reprezintă copiii bolnavilor psihic. Dincolo de factorii genetici, un efect foarte puternic îl au ambientul şi felul cum societatea gestionează aceste situaţii. Stigmatizarea în cadrul şcolii e cea mai gravă. Aici, presa are un rol foarte important în a oferi sprijin, în ajutorul acestor oameni. “Copiii văd la televizor imagini despre violuri, dezastre, nenorociri, lucruri îngrozitoare. Televiziunea trebuie să aibă un rol educativ”, a spus Nussbaum. În această criză financiară, angajaţii stau cu frica în sân că vor ajunge şomeri, iar angajatorii că vor da faliment. Situaţia devine şi mai gravă, în fiecare zi şi aproape la fiecare oră, când omul deschide televizorul aude numai ştiri şi comentarii despre efectele crizei economice şi despre situaţia “dezastruoasă” prin care trece ţara. Medicul psihiatru Ovidiu Nicoară, de la Clinica de Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean Timiş, a declarat că actuala criză economică are efecte negative asupra psihicului omului, fără îndoială, dar în judeţul Timiş nu s-au înregistrat probleme majore, în acest sens. Totuşi, comentariile alarmiste ale aşa-zişilor analişti despre teme precum criza gazelor, inundaţiile, ameninţarea frigului, încălzirea globală, criza medicamentelor, sănătatea în colaps, şomaj, falimente sau Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, care presează guvernul de la Bucureşti, creează o stare de incertitudine asupra omului. De aceea este nevoie de o comunicare clară între guvernanţi şi guvernaţi, pentru a se explica exact problemele. Situaţia devine şi mai grea pentru şomeri şi pensionari, în efortul de a-şi îngriji sănătatea şi a-şi procura medicamentele. “Subfinanţarea sănătăţii este cea mai complicată problemă, fiindcă banii strânşi se duc în oala comună a bugetului, nu direct la sistemul sanitar. Din această cauză, toţi suferim”, a spus Aurel Mihuţ, preşedintele Alianţei Sindicale Timiş.

Comentarii

comentarii