Cum și când au ajuns primii stropi de apă potabilă la robinetele timișorenilor? Specialiștii Aquatim au explicat că anul 1914 este cel în care a fost realizată alimentarea cu apă a orașului, în sistem centralizat.
Aceasta a avut loc, oodată cu punerea în funcțiune a stației de tratare, numită Uzina nr. 1, și a unei rețele de distribuție a apei potabile, de 87,4 kilometri, ce deservea 50.000 de locuitori.
Uzina nr. 1 a fost amplasată în extremitatea de sud-est a orașului.
Stația de tratare a avut o treaptă de aerare prin pulverizare, o treaptă de prefiltrare și o treaptă de filtrare. Se eliminau, astfel, sărurile de fier și de mangan din apă.
La proiectarea uzinei de apă, Stan Vidrighin a luat în considerare consumul de apă pentru cei 46.000 de locuitori, de 4.600 metri cubi/zi și debitul maxim preconizat pentru dezvoltarea ulterioară a orașului, de 6.000 mc/zi.
O importanță deosebită a fost acordată contorizării viitorilor consumatori, dar și amplasării cișmelelor de apă.
Rețeaua de distribuție, pusă în funcțiune în 1914, a fost una ramificată, conductele principale nu erau închise în circuit.
Pentru compensarea consumului maxim zilnic au fost construite, la capetele de rețea, două castele de apă.
Acestea erau supravegheate permanent de angajați care locuiau chiar în incinta acestora și comunicau regulat către Uzina de apă, telefonic, nivelul apei din rezervoare – arată cercetătorii Aquatim.
Proiectul Muzeul Apei – racord la rețeaua culturală a Timișoarei face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.
