Acasă Actualitate Cum vor funcționa școliile în contextul creşterii numărului de cazuri de gripă....

Cum vor funcționa școliile în contextul creşterii numărului de cazuri de gripă. Anunţul Ministerului Educaţiei

DISTRIBUIȚI

Şcolile se vor redeschide în condiţii normale, a informat joi Ministerul Educaţiei. Nu vor fi închise şcolile în condiţiile creşterii numărului de cazuri de gripă. Asta s-a decis în urma şedinţei de la Ministerul Sănătăţii, care s-a încheiat în urmă cu puţin timp. Vor fi impuse, însă, o serie de măsuri menite să prevină răspândirea virusului. Elevii se întorc în bănci pe 9 ianuarie, după vacanţa de iarnă, moment în care începe modulul 3 al anului şcolar.

“Precizăm, înainte de toate, că şcolile se vor redeschide în condiţii normale şi nu avem în vedere suspendarea cursurilor, trecerea în regim online sau în sistem hibrid. În funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, vom avea în vedere încheierea unui protocol comun Ministerul Educaţiei – Ministerul Sănătăţii”, a transmis Ministerul Educaţiei, potrivit Agerpres.

Elevii din România revin în bănci după vacanţa de iarnă. Prima zi de şcoală din modulul 3 este data de 9 ianuarie. Cei mici vor mai avea între 4 şi 6 săptămâni de cursuri până la următoarea vacanţă, cea de schi, în funcţie de judeţul în care învaţă.

“E foarte probabil să avem a treia săptămână de creștere consecutivă. În funcție de situația de joi se va declara epidemia de gripă. Nu se introduc restricții, se iau măsuri în spitale pentru limitarea vizitelor pentru perioada cât va evolua starea de epidemie. Se vor intensifica măsurile pentru protecția personalului medical și a pacienților, inclusiv masca în interior, screening epidemiologic.

Orice persoană care e răcită trebuie să evite se revină în colectivitate până la dispariția simptomelor. Cel mai important e să fii izolat, să nu transmiți mai departe infecția respiratorie. Colegii mei au recomandat ca antibioticele să nu fie utilizate în infecțiile virale, iar pacienții să se prezinte la unitățile de primiri urgențe în cazurile medii și grave. Cei cu forme ușoare trebuie să se adreseze medicilor de familie, să nu aglomereze camerele de urgențe”, a declarat Alexandru Rafila miercuri.

Comentarii

comentarii