Acasă Actualitate Cum vrea Ilie Sîrbu să recupereze turnul de apă din cartierul Fabric

Cum vrea Ilie Sîrbu să recupereze turnul de apă din cartierul Fabric

DISTRIBUIȚI

În perioada când Ilie Sîrbu, viitor consilier local al AUR la Primăria Timișoara, viitor consilier local, era consilier al viceprimarului Cosmin Tabăra, a început câteva demersuri de recuperare a patrimoniului însemnat și istoric al Timișoarei, dar nu s-a mai întâmplat absolut nimic.

Este vorba de recuperarea turnului de apă de pe strada Samuel Micu din Timișoara din cartierul Fabric. Societatea de care aparținea este 1 iunie, dar aceasta nu mai există, iar obiectivul a rămas a nimănui. În acest moment, se află într-o stare mare de degradare și situația se agravează tot mai mult.

Ilie Sîrbu a amintit că procedurile de recuperare au fost demarate încă din 2021, dar deocamdată rezultate concrete nu există.

“Noi am cerut și de la Patrimoniu și de la Finanțe clarificări în legătură cu această situație”, a spus Sîrbu, joi, 20 iunie, la conferința de presă.

Conform legislației în vigoare primăria și societatea 1 iunie trebuiau să semneze unele documente pe perioada folosinței cu aceste obiective care aparțin statului român.

Conform documentelor, turnul din Fabric aparține Primăria Timișoara, dar are o istorie foarte interesantă care a început odată cu naționalizarea de către comuniști după cel de al doilea război mondial.

Aceste turnuri de apă, alături de alte proprietăți nu au mai fost recuperate nici după 1989, fiindcă nu a fost interes în cei 34 de ani care au trecut din partea Primăriei Timișoara. E vorba și de aceste două turnuri care au fost ridicate în perioada 1912 – 1914.

“Iată că în acest moment, 20 iunie 2024, suntem în aer cu aceste obiective foarte importante ale Timișoarei. Turnul de apă din cartierul Fabric  poate deveni și un obiectiv turistic de mare atracție. Acesta încă nu poate fi recuperat așa cum a fost recuperat turnul de pe strada Barițiu, care se află într-o situație destul de grea, fiindcă s-a încercat introducerea într-un circuit istoric, dar nu s-a reușit nimic, iar acesta continuă să rămână a nimănui. Când îmi voi lua atribuțiunile ca și consilier local AUR în cadrul Consiliului Local Timișoara, voi face toate demersurile pentru ca Timișoara să își recupereze patrimoniul istoric, fiindcă pe lângă aceste turnuri mai există foarte multe clădiri istorice și terenuri părăsite și ajung să se degradeze.  Sunt multe situații grave care trebuie clarificate obligatoriu.

Este și un semnal de alarmă pe care noi de la AUR îl tragem față de autoritățile locale, Primăria Timișoara, cât și față de organele de cercetare care trebuie să se autosesizeze”, a fost mesajul lui Ilie Sîrbu.

Comentarii

comentarii