Acasă Administraţie Cum vrea Primăria Reşiţa să salveze AquaCaraş?

Cum vrea Primăria Reşiţa să salveze AquaCaraş?

DISTRIBUIȚI

resita aerPrimăria Municipiului Reşiţa a susţinut în permanenţă operatorul judeţean de apă şi canalizare – SC AquaCaraş SA – cu sediul în Reşiţa, atât în soluţionarea situaţiei actuale dificile în care se află, cât şi în accesarea de fonduri pentru realizarea de investiţii.

Prin HCL nr. 255/25.09.2015, Consiliul Local al Municipiului Reşiţa a aprobat instituirea unei garanţii imobiliare cu terenul situat în Reşiţa, Calea Caransebeşului, la km 7,5, necesară pentru eşalonarea la plată a datoriilor operatorului judeţean de apă şi canalizare – SC AquaCaraş SA, dispuse de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, reprezentând corecţiile financiare aplicate în cadrul Programului ISPA.
Totodată, prin HCL nr. 258/12.10.2015, Consiliul Local al Municipiului Reşiţa a aprobat garantarea unei finanţări rambursabile interne în valoare de 611.813 lei pentru realizarea investiţiei publice de interes local “Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în jud. Caraş-Severin”.
“Reiterăm necesitatea implicării tuturor acţionarilor societăţii SC Aquacaraş SA în asigurarea bunei funcţionări a operatorului judeţean de apă şi canalizare precum şi respectarea obligaţiilor care revin operatorului judeţean (SC Aquacaraş SA) privind plata redevenţei”, a informat Primăria Reşiţa.

Comentarii

comentarii