Acasă Sport Cupa „Banatul” începe mai repede

Cupa „Banatul” începe mai repede

DISTRIBUIȚI

Programată iniţial să înceapă sâmbătă, Turneul de handbal masculin „Banatul” va începe mai repede, din cauza numărului de meciuri oficiale ce vor avea loc în Sala „Constantin Jude” din Timişoara la sfârşitul acestei săptămâni. La turneul găzduit de Politehnica Timişoara vor participa formaţiile Universitatea Cluj, Partizan Belgrad şi FKSE Oroshaza. Alb-violeţii au mai jucat în acest an amicale cu două dintre echipele pezente la acest turneu. Elevii lui Otto Hell au fost învinşi la turneul „Teo Ţucudean” de la Arad de Universitate Cluj, cu scorul de 31-28, iar în cantonamentul din Ungaria au fost învinşi de Oroshaza, echipă din primul eşalon al campionatului Ungariei, cu scorul de 30-23. Turneul ”Banatul” se va juca pe parcursul zilelor de joi, vineri şi sâmbătă, în partida de start a turneului întâlnindu-se Politehnica Timişoara şi Universitatea Cluj. Meciul dintre cele două echipe din Liga Naţională este programat joi, cu începere de la ora 19.00. Urmează ca vineri să aibă loc partidele: Partizan Belgrad împotriva celor de la Oroshaza, de la ora 9.30, U. Cluj contra Partizan, de la ora 17.00 şi Politehnica împotriva Oroshaza, de la ora 19.00. În ultima zi a turneului, sâmbătă, vor avea loc două partide, prima cu începere de la ora 12.00, în care se vor înfrunta Oroshaza şi Universitatea Cluj, şi a doua de la ora 14.00, în care Politehnica Timişoara va înfrunta echipa sârbă Partizan. Tehnicianul alb-violeţilor, Otto Hell, a declarat că acet turneu este foarte folositor pentru echipa sa, deoarece elevii săi întâlnesc adversari de o valoare mai ridicată, lucru care îi pregăteşte mai bine pentru meciurile oficiale din campionatul intern. Otto Hell a mai spus că, deşi elevii săi au un bilanţ negativ până acum în meciurile oficiale, tot ce contează este ca toţi handbaliştii să joace pentru a se integra cât mai bine în sistemul de joc. Seria meciurilor de pregătire ale bănăţenilor se va încheia în 4 şi 5 februarie, cu două partide în compania echipei Potaissa Turda, din liga a II-a. Liga Naţională se va relua cu penultima etapă din tur, pe data de 12 februarie, când Politehnica va întâlni, în deplasare, echipa HC Minaur Baia Mare.

Comentarii

comentarii