Acasă Eveniment Curs de medicină de urgență într-o clădire dezafectată din Timișoara –...

Curs de medicină de urgență într-o clădire dezafectată din Timișoara – FOTO

DISTRIBUIȚI

2015226111512Rezidenți din anul I și II la specializarea Medicină de Urgență au învățat joi, pe teren, ce să facă în caz de dezastru natural.

Viitorii medicii, alături de pompieri, au participat la o aplicație practică de intervenție în caz de dezastru natural desfășurată într-un loc ce arată de mult ca lovită de un cataclism, fosta tipografie Helicon din Calea Aradului din Timișoara. Clădirea dezafectată a fost luată cu asalt de zeci de pompieri, voluntari Salvo dar și cadre medicale. Exercițiul a fost însă unul special pentru că zeci de rezidenți dar și specialiști în medicină de urgență au participat la un curs practic, pe teren. „Sunt peste 20 de persoane, în mare parte rezidenți în anul I și II la specialitatea Medicină de Urgență. Cei care au fost liberi au venit și i-am repartizat alături de specialiști pentru a vedea în teren care este procedura și ce pași trebuie urmați într-o astfel de situație. Văd cum se face triajul victimelor și se obișnuiesc cu o astfel de intervenție. Este mult mai bine că sunt aici și înțeleg totul mult mai bine decât dacă ar fi fost într-o sală de curs și s-ar fi uitat la un material prezentat în Powerpoint”, a povestit medicul Mihai Grecu, șeful UPU SMURD Timișoara. Exercițiul a fost coordonat de cei de la ISU Banat.

{vsig}simularepompieri{/vsig}

Comentarii

comentarii