Seara trecută, în plină dezbatere pe subiectul Iohannis, am revenit la statusul propriu de revoltată și am simțit că ”răceala” nu îmi pică bine, nici la propriu, nici la figurat. Iohannis? Nu are rost să ne reconfigurăm amintirile și logica alegerilor din 2014, când pe modelul ”germanic” ne-am ales cu entuziasm cu ”neamțul nostru”, cel care nu părea a da semne de hoție. Ah, da, el nu a fost parte din contractele pentru drumuri, cele mai cunoscute subiecte din familia deturnărilor de fonduri ai ultimilor 30 de ani, dar felul în care el a batjocorit banii publici este dincolo de acest fel de furt: este ”pe acte”, este ”în numele țării”, al ”imaginii”, al… naivilor care au sperat că gena săsească are locul ei sub soare. Cavalerii teutoni, modelele de etică în evul mediu, urmașii lor pe plaiurile mioritice, istoria povestită mereu de învingători, ce combinații bolnave! Dar Iohannis nu candidează, ce să avem cu el, iată o întrebare infantilă? Doar structurile care l-au ținut pe el în rolul de președinte sunt și cele care se dezic acum de el, arătând, cu ”toată sinceritatea” și la cererea poporului (?!) cum au fost cheltuiți banii României pe excursii inutile, de un lux penibil, alături de acea femeie-soție, cu rochiile ei mini, criticate de toată presa pentru încălcarea codurilor vestimentare, dar netaxată destul pentru aroganța sa de însoțitoare de bord. Ce rușine!
Președintele interimar, Ilie Bolojan, un excelent administrator, a făcut din Oradea un oraș emblematic. Este adevărat. A devoalat cheltuielile lui Iohannis pentru 2023 – 2024, cele de peste 11 milioane de euro, dar mai sunt de decontat cele din diferența de opt ani, din totalul de 10. Credem oare că el singur a făcut asta? Nu, desigur, ”băieții” care stau în spatele tuturor celor ce ajung în astfel de funcții, ei sunt cei ”buni și dragi” că au pornit bulgărele. De ce abia cum? De ce atâta secretomanie? Așteptăm răspunsuri clare, nu ermetice, lumea multă nu se încurcă cu matematica…
Între timp, l-a luat consilier voluntar pe Dacian Cioloș, un neomarxist care s-a retras din combinația cu USR cândva, un fost securist (prea tânăr atunci, cică!) care a păzit casa Doinei Cornea, cunoscuta disidentă din vremea dictaturii. Pentru toate există explicații, nu-i așa? Poate ne explică domnul Bolojan de ce l-a ales pe cetățeanul româno – francez (cum arăta Ambasada Franței) apoi, transformat în cetățean român, Dacian Cioloș? Pentru ce merite?
Se ”încurcă” însă în matematică, cu plăcere, Nicușor Dan, marele visător al ecuațiilor neeuclidiene, primarul – candidat la Președinția României. Dar ieri, veste penibilă, aflăm că-l are în echipa de campanie pe un alt securist, fost ofițer SRI, Daniel Ene, acum, consilier județean din partea partidului lui Orban (de România).
Cum să mai priceapă alegătorul român ceva? Pe cine să mai creadă? Cum să mai spere că ar afla tabloul complet al candidaților, să știe cum să voteze?
Crin Antonescu, cel despre care nu au găsit în arhivele CNSAS nici măcar o ciornă în legătură cu o posibilă colaborare cu fosta Securitate, criticat acum pentru absență din viața publică de 10 ani, el ar putea fi candidatul credibil. Matur, cu un discurs impecabil, neimplicat în mizerii și aranjamente comerciale, de ce nu ar fi un candidat onorabil?
Despre ceilalți candidați, nu acum, nu aici, nu de alta, dar ar fi despre prea mulți securiști… de pe platouri!
Comentarii
comentarii
