Acasă Actualitate Cursele M44 pentru elevi, pe ruta Dudeştii Noi – Becicherecu Mic, funcţionale...

Cursele M44 pentru elevi, pe ruta Dudeştii Noi – Becicherecu Mic, funcţionale până în 10 iulie

DISTRIBUIȚI

Primăriile Dudeştii Noi şi Becicherecu Mic au solicitat Societăţii Metropolitane de Transport Timişoara prelungirea duratei de operare a curselor şcolare M44 până pe 10 iulie, adică până după susţinerea examenelor de bacalaureat.

Cursele se vor relua în toamnă odată cu începerea noului an şcolar.

“Programul curselor pentru navetişti rămâne deocamdată neschimbat. Situaţia încasărilor şi a abonamentelor în aprilie nu s-a schimbat faţă de luna martie, dimpotrivă s-a înrăutăţit. Aşteptăm furnizarea de către STPT a situaţiei din luna mai pentru a lua o decizie cu privire la menţinerea acestor curse”, anunţă reprezentanţii Primăriei Dudeştii Noi.

Potrivit acestora, doar patru persoane au abonament. Situaţia prezentată include toate cursele, nu doar cele pentru navetişti, deci e cu atât mai grav. “În situaţia din mai vom vedea efectul întâlnirii avute la primărie cu navetiştii care folosesc aceste curse, dar şi al controalelor pe care le-am solicitat SMTT”, menţionează primăria Dudeştii Noi.

Comentarii

comentarii