Acasă Eveniment Curtea de Apel Timişoara a respins recursurile studenţilor arestaţi pentru crimă

Curtea de Apel Timişoara a respins recursurile studenţilor arestaţi pentru crimă

DISTRIBUIȚI

Magistraţii Curţii de Apel din Timişoara au respins, miercuri, recursul avocaţilor celor doi studenţi acuzaţi de crimă, în care cereau ca aceştia să fie cercetaţi în stare de libertate.
„Recursul avocaţilor celor doi tineri a fost respins ca fiind nefundat”, a declarat miercuri, Carmina Orza, purtător de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara. Mandatele de arestare ale celor doi studenţi expiră pe 31 august.
Raul Sergiu Florea şi Carmen Bejan au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, duminică, 2 august până în 31 august, pentru omor deosebit de grav şi complicitate la omor. Ambii au făcut recurs luni, ca să fie cercetaţi în libertate. În cadrul audierilor, studenţii au susţinut declaraţii contradictorii, fiecare dintre ei încercând să convingă instanţa de faptul că celălalt l-a ucis pe bărbatul de 65 de ani.
 Potrivit declaraţiei lui Carmen Bejan, studenta de 20 de ani de la Medicină, crima s-ar fi petrecut vineri, în jurul orei 16.00, în camera de cămin. În timp ce studenta susţine că prietenul ei, care i-ar fi aranjat întâlnirea cu bărbatul de 65 de ani, contra sumei de 500 de euro, l-ar fi ucis pe bătrân, Raul Florea a declarat că fata l-a ucis, pentru că nu ar fi vrut să o plătească pentru o partidă de amor. Ambii susţin că s-au ajutat reciproc pentru a scăpa de cadavru.
Sursa: NewsIN

Comentarii

comentarii