Acasă Actualitate Curtea de Conturi, DNA și ANI, sesizate în cazul Centrului de Proiecte...

Curtea de Conturi, DNA și ANI, sesizate în cazul Centrului de Proiecte Timișoara

DISTRIBUIȚI

Dezvăluirile legate de felul în care s-au împărțit finanțările nerambursabile în cadrul apelurilor lansate de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, instituția cu care administrația Fritz a înlocuit Asociația TM2023 în rolul de implementare al titlului de Capitală Europeană a Culturii, a dus la sesizări ale Curții de Conturi, Direcției Naționale Anticorupție și Agenției Naționale de Integritate. Plângerile au fost făcute de o funcționară a primăriei, Mirela Toc.

În urma acestor sesizări, consilierul local social-democrat Radu Țoancă trage și un semnal de alarmă: „Foamea oamenilor noi face ravagii în banul public”. Pe scurt, pesedistul se plânge de faptul că finanțările se fac pe criterii „ideologice”, că nu mai este luată în seamă părerea consilierilor locali, iar Centrul de Proiecte își face de cap, ocolind legislația nefavorabilă. Totuși, primele măsuri ar putea fi luate mai repede decât era de așteptat, Curtea de Conturi fiind oricum prezentă la primărie zilele acestea în cadrul unui „control tematic” și nefiind exclusă o vizită a acestora și pe str. Vasile Alecsandri, nr. 1, unde are sediu centrul.

Iată pe larg explicațiile social-democratului Radu Țoancă, redate pe rețelele de socializare:

„Am atras atenția primarului Dominic Fritz încă de anul trecut în legătură cu faptul că eliminarea Consiliului Local din procedura de selecție a finanțării proiectelor culturale, sportive și de tineret este ilegală și periculoasă pentru banul public, în condițiile în care sumele anuale alocate acestor domenii sunt de ordinul milioanelor de lei. În opinia mea, Comisia 5 din Consiliul Local Timișoara, cea specializată în aceste domenii, ar trebui să aibă ultimul cuvânt de spus în alocarea banilor publici, nu anumiți evaluatori “independenți”, mulți dintre ei iluștrii anonimi, ai căror singure merite certe sunt că au anumite simpatii și predilecții ideologice. Dominic Fritz a ales sa ignore acest avertisment și a înființat un Centru de Proiecte care să «vămuiască» toate finanțările din buget, eludând prevederile Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile publice alocate pentru activități non-profit de interes general. Era clar pentru toată lumea că, mai devreme sau mai târziu, apetitul nesățios al ONG-iștilor pentru banul public va duce la derapaje ilegale, recentele investigații jurnalistice fiind doar începutul problemelor pentru cei care confundă bugetul local cu propriul buzunar.

Informațiile care ne parvin din zona Centrului de Proiecte sunt de noaptea minții: încercări de a se achiziționa autoturisme, propuneri de mărire a numărului de angajați printr-o nouă organigramă etc. Toate aceste aspecte vor face obiectul unor controale și investigații de specialitate, mai ales că ieri, doamna Mirela Toc, funcționar public în cadrul PMT, a sesizat DNA, ANI și Curtea de Conturi pe aceste spețe.

Inspectorii Curții de Conturi Timiș se află deja la PMT într-un control tematic și după dezvăluirile publice probabil că vor poposi și pe strada Vasile Alecsandri nr. 1, la sediul centrului. Cât despre încrederea pe care acești «progresiști» culturali o inspiră în ceea ce privește Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, cred că este inutil să mai vorbim!”.

Tot marți, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Dominic Fritz declara că „nu are dubii” referitoare la corectitudinea apelurilor lansate de Centrul de Proiecte, însă tot el spunea că ia în calcul schimbarea metodologiei de organizare a acestora.

Comentarii

comentarii