.jpg)
Lumea întreagă este cu ochii aţintiţi spre Japonia. Şi spre Libia. Nici nu ne putem decanta bine stările induse de ritmul mesajelor super-intens mediatizate spre noi, spre toată lumea, pentru că noi, de fapt, avem propriile noastre cutremure. Şi propriile noastre războaie. Viaţa noastră este cutremurată de mizeriile politicienilor, de furturi, de lipsa drumurilor, de instabilitatea poziţiilor profesionale, generate de calculul stupid al salariilor, suntem cutremuraţi de nesimţirea guvernanţilor şi a unui preşedinte care se comportă ca un dictator. Plecarea masivă a românilor spre alte ţări produce cutremure în domeniile sănătăţii şi educaţiei. Exact acolo unde este mai grav să fim loviţi. Ne pare nespus de rău pentru tragedia din Japonia, dar a noastră este, într-un fel, nu mai puţin îndepărtată ca intensitate, ca destin. Acolo au murit şi dispărut peste 20.000 de oameni, la noi sunt milioane de oameni săraci, fără siguranţa zilei de mâine, fără speranţă… Ştiu că, poate, comparaţia pare cinică, dar spaima că un spital din România poate îmbolnăvi mai mult decât orice altă sursă nu este la fel de cutremurătoare ca un seism? Războiul din Libia ne plasează, şi el, la interferenţa între interesele şi obligaţiile din relaţia cu NATO şi relaţiile cu Libia. Ce facem? Cum va reacţiona România? Nici măcar Băsescu nu a fost capabil să răspundă, el arătându-ne mai bine „umorul” său stupid, râzând aiurea, zgomotos şi bizar, de pe canalul public de televiziune. Suntem şi noi, ca naţiune dezorientată, într-un prezent fără şansă de ieşire imediată din crize multiple, într-un război moral cu multiple dimensiuni. Una este cea generată de războaiele puterii cu opoziţia, pe de o parte, cu populaţia, pe de altă parte. Această putere este cea mai cinică din istoria recentă a României, seamănă prea bine cu aceea pe care o făceau grecii din Fanar. Totul este reglat mult prea balcanic, totul se decontează, până şi aerul respirat! Deci, avem cutremure, avem războaie, ce ne mai trebuie? Avem şi „conducător luminat”, avem „E(lene)” în toate sferele de influenţă, suntem numai buni de pus în vitrina lumii. Japonia şi Libia, două ţări cu mari probleme de destin naţional… împreună nu însumează potenţialul nostru de nenorociri. De vai-şi-amarul nostru mioritic.
