LLE: Ce te-a convins şi ce te-a făcut să intri în spectacolul acesta al campaniei electorale?
Voichiţa Lăzureanu: În primul rând, m-a onorat faptul că s-au gândit la mine, (cei din PSD, nr) că m-au luat în considerare, faptul că au cântărit – mă gândesc – foarte bine dacă sunt sau nu persoana potrivită. Au venit cu rugămintea către mine, am fost onorată şi m-am gândit că poate o femeie este ceea ce trebuie acum pentru administraţia locală. De ce nu?
LLE: Ai fi în stare să laşi deoparte activităţile profesionale în favoarea primăriei, ţinând cont că ai o profesie atât de frumoasă, eşti atât de implicată, mai eşti şi cadru universitar? În plus, e tema COVID în care ai fost şi eşti foarte implicată …
Voichiţa Lăzureanu: Dacă voi fi primar, da, va trebui să las deoparte partea medicală pentru viitori patru ani, dar pe partea cealaltă, partea universitară, cred că voi rămâne la catedră, să pot ţine cursurile. Poate că vor fi şi online încă cel puţin un an. Noi, ca universitate, aşa gândim. Pe partea de stagii, aici va fi marea problemă la studenţii de medicină. Nu ai cum să faci medicină dacă nu te apropii de bolnav, dacă nu pui mâna, dacă nu simţi.
LLE: Din ce ştii, ce se întâmplă la această oră în primărie? Există informaţii – în afară de cele publice, care apar în presă, despre care oamenii vorbesc –, lucruri care îi nemulţumesc pe cetăţenii Timişoarei. Care e tema din primărie, despre care consideri că ştii foarte bine detaliile şi pe care vrei să o schimbi imediat?
Voichiţa Lăzureanu: Imediat aş face un audit financiar. Din păcate, nu este deloc transparent modul în care s-au cheltuit aceste mari sume de bani care înseamnă bugetul Timişoarei. În a doua etapă, reevaluarea personalului, dar la nişte indicatori extrem de concreţi, palpabili şi măsurabili, astfel încât să spună: s-a depus hârtia “X” în ziua de “…”, să vedem cât de repede s-a primit răspunsul, asta pe partea financiară şi partea de resurse umane. Mai ales, ca spital sub administrarea directă a primăriei, am văzut unde au fost lipsurile: pe partea de şcoli-spitale şi pe partea financiară.
LLE: Este un exemplu foarte bun în România: Oradea, unde Ilie Bolojan, când a câştigat primul mandat, a făcut o testarea tuturor funcţionarilor publici şi 25% au trebuit să plece. Chiar dacă au dat în judecată primăria, nu au câştigat, pentru că s-a mers pe competenţă profesională şi s-a dovedit că nu o aveau. A avut o discuţie cu ceilalţi, ceva de genul “25% dintre colegi au plecat. Am două variante: să dăm concurs să vină 25% sau preluaţi voi o parte a ”temelor” şi vă măresc salariile”. Normal că toţi funcţionarii au ales varianta a doua, lucrează mai mult şi sunt stimulaţi. Se vede că Oradea, în toate clasamentele, este pe locul I în România. La curăţenie, la igienă, la normele de transport, la tot ceea ce în Timişoara lipseşte. Ce simţi în campania electorală? Cum eşti percepută, ca femeie, când mergi în cartiere şi te întâlneşti cu oamenii, cu tinerii? Cum ţi se pare că te primesc timişorenii în întâlnirile acestea formale,. Dar și în cele informale?
Voichiţa Lăzureanu: Am observat că doamnele sunt primite mai bine, sunt primite mai cu drag, pentru că noi, la rândul nostru, cred că avem acest al şaselea simţ, de apropiere către oameni. Oradea este cel mai bun exemplu pe care îl are România la acest moment. Pe lângă reorganizarea la nivel de primărie, ei au făcut un consorţiu cu marii contribuabili industriali din Oradea, atât multinaţionale, cât şi investitorii locali, şi împreună cu ei au hotărât care este viziunea amplă asupra dezvoltării orașului Oradea şi care sunt temele mari unde se va interveni. Aşa cum spui, este curat, lemea amabilă, este nepoluat şi este extrem, extrem de îngrijit. Străzi, parcuri, aquapark, dezvoltare, tot. Este un om extraordinar domnul Bolojan. Nu contează partidul.
LLE: Cum ai vedea situaţia Capitalei Culturale, dacă ai fi primar, mâine?
Voichiţa Lăzureanu: În primul rând, aş încerca să renovez faţadele clădirilor frumoase, istorice pe care le avem. Am înţeles că în Germania există o lege care expropriază fațadele clădirilor, doar faţadele, şi atunci primăria poate să se implice direct în renovare. Asta mi se pare cumva cea mai bună formă. Spre asta aş insista: nu spre exproprierea a ceea ce ai tu, ca cetățean, ci doar exteriorul, pentru ca apoi, ca administraţie locală, să poţi renova. Nu cred că este ceva ce nu poate fi aplicat, modelul există deja, trebuie doar să te uiţi în curtea celor care au mai făcut. În al doilea rând, cu cei de la HoReCa am vorbit, în Timişoara nu există un logo, nu are un brand de oraş care să atragă, care să te facă să vii aici. Da, Berea Timişoreana, cea mai veche fabrică de bere din ţară de pe actualul teritoriu al României (a fost construită pe vremea Imperiului Austro-Ungar, în 1718), Revoluţia din 1989. Și mai ce?
Am avut Kandia, am avut Guban, am avut atâtea pe care le-au lăsat în paragină tot politicienii, în conjuncţie cu rechinii imobiliari, ca să folosească terenul doar pentru nişte clădiri. Fără verdeaţă, fără pomi, spaţii verzi, fără estetică, nici pentru trup, nici pentru suflet. Ceea ce mi-aş dori foarte mult ar fi ca la Piaţa 700 să existe, ca şi în marile oraşe din Europa, o piaţă unde poţi să mergi să şi mănânci, să bei o bere germană, la noi, locală, să bei un zaibăr oltenesc, orice, o pleşcaviţa, un cârnat unguresc, exact cum este în Spania, în Germania. Peste tot unde te duci există mâncare de acest fel, ”de piaţă”. Să nu mai vorbim de Viena! Mutarea penitenciarului din centrul Timişoarei o văd necesară şi de bun simţ. Chiar nu înţeleg de ce avem nevoie de penitenciar în centru. Acolo, m-am gândit să existe un “Castel al Culturii Europene”. Să avem ceva potrivit cu titlul de Capitală Culturală Europeană. E deja pe platforma electorală. Iulius Mall este un mall al trupului, ar trebui să avem şi unul al sufletului, “Castel al Culturii Europene”, aşa l-am numit noi. Avem în plan şi un “Parc al Libertăţii Artelor”, unde să poţi să pictezi, să sculptezi, să poţi să îţi pui pătura să te întinzi la un picnic… o agora, unde să mă duc să îmi strig toate nemulţumirile.
LLE: Chiar se pune accent pe “agora” în Occident. Se duc acolo, într-o piaţă, de obicei, şi vorbesc deschis despre problemele lor …
Voichiţa Lăzueranu: Legat de acest “Parc al Libertăţii Artelor” – avem Facultatea de Arhitectură –, de ce să nu “profităm” – şi să facem un concurs: care ar fi cel mai frumos concept arhitectural al ceea ce înseamnă un loc pentru toate culturile? Să fie şi librărie, să fie şi loc de dans, de olărit, de pictat, să fie pentru tot ce înseamnă cultură, în orice etnie, în orice gândire.
LLE: A existat un moment de cumpănă în campanie până acum? Un moment de îndoială, în care ai spune “Ah, aş vrea să ies din asta, nu mai vreau”?
Voichiţa Lăzureanu: Da. Primul moment a fost când au plecat fetele în Grecia fără noi, nu în tabără. Au mers în concediu cu nişte prieteni de-ai noştri… nu cu mama şi tata. Atunci mi-a fost un pic greu, într-adevăr, să văd că nu plec eu cu fetele niciunde în concediu.
LLE: Cât aţi stat separate?
Voichiţa Lăzureanu: Nouă zile. O a doua oară, când am vrut să renunţ a fost când am vrut să mergem cu toţii să serbăm 50 de ani ai unui prieten de-al meu. El a vrut să mergem să stăm vineri-sâmbătă-duminică într-un loc, dar eu i-am spus “Îmi pare foarte rău, dar nu am cum trei zile să mă rup. M-am angajat într-o treabă care presupune că doar duminica o am liberă”. Atunci, prietenii noştri au fost foarte drăguţi, au regândit, au zis “Lasă că facem la anu’ trei zile şi facem anul ăsta numai o zi”. Eu cred că atunci când promiţi un lucru, că vei fi alături de echipa ta în campanie, trebuie să te ţii de această promisiune şi să fii corect.
LLE: În general, se spune – şi ştim – că Timişoara este un oraş de dreapta. Asta însemnând că niciodată nu a fost un primar de stânga. Cum te-ai simţi ca mâine să fii primarul Timişoarei, doctoriţa Lăzureanu, de la PSD?
Voichiţa Lăzureanu: Cred că la primărie foarte important este omul, nu partidul din care face parte. Cred că oamenii mă vor vota ca om, medic, mamă, soţie, cadru didactic. Ca omul pe care îl cunosc şi l-au văzut sau l-au auzit sau despre care au citit. Nu ştiu dacă cei care sunt de dreapta – într-adevăr, majoritari în Timişoara – s-ar ruşina cu mine.
LLE: Care ar fi primul lucru pe care l-ai schimba în primărie?
Voichiţa Lăzureanu: Aş forma echipe, asta cred că ar fi cel mai important, pe lângă auditul financiar şi evaluarea personalului.
LLE: Ai spus şi mai înainte că ai face auditul financiar şi te-ai ocupa de resursele umane, dar, dacă ar fi să schimbi din temelie repede ceva, ce ai schimba?
Voichiţa Lăzureanu: Nu ştiu dacă aş schimba ceva repede. Cred că ar trebui cumpănit mai întâi şi ascultată părerea fiecăruia – măcar din şefii de departamente – ca să vezi fiecare ce părere are despre structura pe care o conduce şi măsurile pe care le-ar vedea necesare. Dacă vorbim direct, city-managerul l-aş schimba.
LLE: Ai avea o tipologie cum ar trebui să fie city-managerul? Ar trebui să fie cel care să îţi stimuleze încrederea, să îţi spui ţie însăţi “În omul ăsta am încredere. De mâine se ocupă de trotuare, de dale, de tot ce trebuie să facă un city-manager”. Care ar trebui să fie structura lui?
Voichiţa Lăzureanu: Structural, ar trebui să încep cu vârsta, să fie undeva pe la 45-55 de ani, să fie “în putere”, dar să şi aibă experienţă şi, pe cât posibil, să vină dintr-o structură de conducere dintr-o companie mare. Nu trebuie să fie multinaţională, nu aşa gândim. Dintr-o companie mare, chiar şi locală, dar care să ştie ce înseamnă să ai angajaţi în subordine, ce înseamnă să ai responsabilitatea salariilor, să ştie ce înseamnă aprecierea a ceea ce fac subordonaţii, să ştie că proceduri trebuie implementate la toate nivelurile. Nu merge cu “Ah, mai sunt 10 minute şi intru în pauză, nu îţi mai iau hârtia asta”, “Ce are dacă astăzi nu mă duc la serviciu, că nu se întâmplă nimic” sau “Lasă că nu fac eu, că face colegul”. Aceste mentalităţi – balcanice sau cum vrem noi să le numim – sunt bolnave. În medicină, ne ocupăm de pacient cu totul: şi de inimă, şi de rinichi, şi de cap… nu le poţi disocia. Nu poţi să zici “Eu mă ocup de aici până aici”. Acelaşi lucru mi-ar plăcea să se întâmple şi în primărie. Ai o hârtie “în atenţia Patrimoniului”, dar de fapt este pentru Direcţia de Urbanism. Ai bună-voinţa şi du-o până acolo sau anunţă că nu e în subordinea ta şi trimite-o mai departe! Bună-voinţă şi amabilitate mi-ar plăcea să văd. Să nu fi umilit la ghişeu… tot pe bani tăi, până la urmă.
LLE: Sunt o grămadă de funcţionari publici care ajung acolo, îşi iau atestatul, dar ei nu au făcut în viaţa lor un curs de comunicare pentru funcţionari publici, ca să ştie cum trebuie să îl privească pe cetăţean, cum să se uite în ochii lui. Asta, pentru comunicare directă. Mai sunt şi formele astea de comunicare online: faci o cerere online şi îţi dau răspunsul, dar foarte tarziu. Mai este Legea 544, pentru a cere o informaţii de interes public, legea este ignorată.
Voichiţa Lăzureanu: Digitalizarea, inovaţia, tehnologizarea cred că dacă primele două-trei lucruri le-am spus, ar fi al patrulea. Nu se poate să stai în faţa ghişeului ore în şir. Nu se poate să ţi se răspundă cum ţi se răspunde. Nu se poate să nu primeşti răspuns. Scrie, acum, când depui o hârtie, “dacă nu ai primit în 30 de zile răspunsul, nu înseamnă că automat acesta este da”.
LLE: Ce ai face, ca primar, să scadă poluarea fonică, care este groaznică la genul acesta de oraşe, care nu sunt bine controlate?
Voichiţa Lăzureanu: Cred că împreună cu universităţile ar trebui făcute anumite planuri, pentru că avem Politehnica, avem Universitatea de Vest, unde sunt statisticieni, ingineri, sunt oameni care au văzut modele din alte oraşe şi pe care le pot implementa şi aici. Vorbim despre circulaţia bicicletelor stimulată, circulaţia scuterelor electrice stimulată, reducerea poluării prin mijloace de transport în comun, care să fie într-adevăr electrice, nepoluante. Cred că specialiştii ştiu mai bine ce ar putea face. (…). Trebuie să le dai oamenilor o alternativă. Dacă nu au piste de biciclete, alte alternative… Eu merg cu scuterul prin Timişoara şi mi-e frică. Mi-e frică pentru că merg alții, ca nebunii. Semafoarele sunt reglate pentru 60-70 km la oră şi atunci, toţi merg ca nebunii. Ca pieton – vai de capul şi viaţa ta! –, nici nu apuci să treci strada că se face roşu. (…). Există modele de oraşe unde cluburile sunt în afara oraşului. Călin Dobra propune aşa ceva pentru aerodromul Cioca.
LLE: Mi-ai spus lucruri interesante. Mai ai și altele în minte?
Voichița Lăzureanu: Da, o mulțime, abia aștept să le fac cunoscute, la momentul oportun!
