Acasă Politica Daciana Sârbu promovează judeţele din vestul ţării

Daciana Sârbu promovează judeţele din vestul ţării

250
DISTRIBUIȚI

Daciana_Sarbu"Gândiţi pozitiv despre România" se numeşte evenimentul organizat în Parlamentul European, de europarlamentarul social-democrat

Daciana Sârbu, eurodeputat PSD, a organizat, marţi, 31 martie, în cadrul Parlamentului European, un eveniment de promovare a imaginii judeţelor din vestul României. Intitulată „Gândiţi pozitiv despre România”, manifestarea face parte din campania eurodeputatei de promovare a imaginii României şi românilor în Uniunea Europeană. "A sosit momentul să ne concentrăm – atât noi, cât şi restul europenilor – pe o agendă pozitivă privind România, iar evenimentul de azi (n.r. – marţi, 31 martie) se vrea o introducere în ceea ce are ţara noastră mai bun: tradiţiile şi valorile sale. În ultimele luni au circulat, în mass-media europeană, multe zvonuri despre români.
În loc să fie numiţi ca atare, ei au fost calificaţi ca infractori, acest fapt reprezentând o mare nedreptate, inclusiv la adresa celor prezenţi aici astăzi. Sunt încrezătoare că acest moment va ajuta la conturarea imaginii veridice a României, doborând prejudecăţi şi, de ce nu, convingându-vă să vizitaţi tara noastră", a declarat Daciana Sârbu.
Cei prezenţi la eveniment – printre care eurodeputaţi, membri ai corpului diplomatic, funcţionari europeni, primari din judeţele sus-menţionate, precum şi preşedintele PSD Caraş-Severin, Ioan Mocioalcă, respectiv preşedintele PSD Hunedoara, Florin Cazacu – au fost  invitaţi să exploreze tradiţiile, valorile şi oportunităţile oferite de patru judeţe româneşti (Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş), evenimentul cuprinzând un moment folcloric (ce a cuprins cântece populare din Banat interpretate de Ramona-Gabriela, respectiv Ionel Coza (taragot)), proiectarea de imagini reprezentative pentru Vestul României, inclusiv cu obiceiuri specifice zonei, respectiv prezentarea de produse culinare cu specific tradiţional.

Comentarii

comentarii