Acasă Actualitate Daily – restaurantul-gelaterie, cu cascadă de ciocolată, în Iulius Town Timișoara

Daily – restaurantul-gelaterie, cu cascadă de ciocolată, în Iulius Town Timișoara

DISTRIBUIȚI

Iulius Town Timișoara, primul proiect mixt din vestul țării, continuă să își surprindă clienții cu o varietate de opțiuni de dining și relaxare, prin multitudinea de cafenele și restaurante recent inaugurate. Una dintre aceste locații este Daily, care propune un concept inedit, de bistro, cafenea și gelaterie, într-un singur loc.

Un restaurant unde să iei prânzul alături de colegi, un bistro în care să organizezi o seară cu prietenii, o gelaterie pentru o petrecere pe gustul copiilor sau o cină în familie? Pentru toate, răspunsul este Daily, spațiul de la parterul clădirii de birouri United Business Center 3 din ansamblul Iulius Town Timișoara, care le combină într-un concept inedit. Într-un ambient modern și colorat, cu un design care pune în valoare bunul gust, la propriu și la figurat, Daily este locația zilnică pentru pofticioși de toate vârstele. Restaurantul abundă în lumină naturală și beneficiază de deschidere spre parcul Iulius Gardens, printr-o terasă care, în zilele călduroase, îndeamnă la relaxare.

O vizită la Daily poate fi o incursiune culinară interesantă, oferta îmbinând delicioasa pizza italianăburgerii suculenți, savurosul souvlaki grecesc și multe alte preparate apetisante și variate. Tot aici, copiii au un meniu special, făcut exact pe gustul lor. Pentru gurmanzi, pauza de prânz este motiv de Daily Lunch, o ofertă de meniu cu supă/ciorbă, fel principal și o cafea pentru un plus de energie. Angajații din clădirile de birouri din Iulius Town au un discount de 10%, în baza Cardului Partener.

La Daily pot fi savurate și prăjituri și torturi după rețete din Peninsulă, inclusiv fără gluten, dar și o varietate de arome de înghețată artizanală. Dacă pofta este mare, dar au un regim alimentar mai strict, clienții se pot bucura de înghețata îndulcită cu ștevie, la fel de cremoasă și gustoasă. Pentru cei care nu concep viața fără ciocolată, la Daily curge în râuri. Nu este o metaforă, pentru că o cascadă cu ciocolată lichidă este punctul central al restaurantului.

Daily este un local prietenos cu cei mici, pentru care a gândit numeroase activități recreative, precum atelierul de înghețătărit sau de făcut pizza. Cei interesați pot găsi programul atelierelor pe pagina de Facebook Daily Timișoara.

Daily este unul dintre numeroasele restaurante tematice din ansamblul urbanistic Iulius Town, care a fost inaugurat pe 30 august, la Timișoara. Acesta include cea mai mare suprafață de retail din afara Bucureștiului – 120.000 mp și 450 de magazine, precum și 100.000 mp de birouri clasa A, care se constituie într-un veritabil pol regional de business. Un nou concept de cinema, cel mai mare centru de sănătate şi fitness din România, trei săli de evenimente, un parc, carusel pentru copii şi aproximativ 4.070 de locuri de parcare completează proiectul mixt. Iulius Town este o investiție de 442 milioane de euro a companiilor IULIUS și Atterbury Europe.

Comentarii

comentarii