Acasă Actualitate Dan Puric a creat o atmosferă specială în cadrul „Dialogurilor Universitare by...

Dan Puric a creat o atmosferă specială în cadrul „Dialogurilor Universitare by UVVG” la Satu Mare

DISTRIBUIȚI

„Dialogurile universitare by UVVG” au fost reluate în această săptămână. Prima ediție de toamnă a evenimentului organizat de această dată la Satu Mare, a fost moderat de cunoscutul jurnalist George Grigoriu, avându-l drept invitat pe maestrul Dan Puric.

Sătmărenii au avut parte de o seară specială în sala Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” din oraș, unde oaspetele Universității de Vest „Vasile Goldiș” și-a deschis sufletul și  a vorbit publicului pe tema „Libertății de a fi”. Tema, deosebit de  interesantă, și abordarea pe măsură, au creat o atmosferă specială în incinta Filarmonicii.

Maestrul Dan Puric este pentru a doua oară invitat în cadrul amplului proiect „Dialoguri universitare by UVVG”, prima dată oferind în vara anului trecut, o seară deosebită publicului arădean. Proiectul universității arădene a fost derulat până în această toamnă, exclusiv în Arad, Satu Mare reprezentând o premieră privind locația de desfășurare a acestui eveniment de anvergură în alt oraș din țară. Decizia a fost luată de conducerea  Universității  de Vest „Vasile Goldiș” din Arad pentru a oferi accesul publicului la asemenea momente speciale  cu invitați deosebiți și în orașele în care UVVG are extensii.

 Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioan, Mitropolitul Banatului, prof. univ. dr.  Leon Dănăilă, prof. univ. dr. Constantin Dulcan, Dan Puric, acad. prof. Alexandru Vlad Ciurea sunt doar câteva dintre numele sonore ale invitaților evenimentelor organizate de UVVG, în cadrul „Dialogurilor universitare by UVVG”.

Comentarii

comentarii