Acasă Actualitate Daniel, timișoreanul desfigurat cu acid de fosta iubită, în somn, s-a căsătorit...

Daniel, timișoreanul desfigurat cu acid de fosta iubită, în somn, s-a căsătorit cu femeia care îl îngrijeşte

DISTRIBUIȚI

Daniel, românul desfigurat cu acid de fosta iubită, în somn, s-a căsătorit cu femeia care îl îngrijeşte. Cei doi au împreună un băieţel, David, de 10 luni. Cununia a avut loc la Timişoara, oraşul natal al tânărului de 33 de ani.

Daniel Rotariu, românul desfigurat cu acid de fosta lui iubită și rămas orb, s-a căsătorit cu tânăra care îl îngrijește după drama prin care a trecut în urmă cu aproape trei ani. Daniel nu a văzut-o niciodată pe Anna, dar asta nu l-a împiedicat să o ceară de soţie.

În iulie 2016, Daniel s-a trezit în mijlocul nopții în timp ce fosta iubită îi turna pe față un lichid fierbinte. Și-a dat seama că este acid doar după ce lichidul i-a ajuns în gură. A stat în comă 5 săptămâni la spital, dar medicii l-au salvat, însă cu un preț uriaș. A fost desfigurat de femeia cu care trăia și care a fost condamnată la închisoare pe viaţă, fără drept de eliberare condiţionată în primii 17 ani de detenţie.

Românul locuia împreună cu logodnica sa, Katie Leong, o femeie despre care românul credea că are 36 de ani, însă în realitate avea 51 de ani, în localitatea Leicester. Daniel era hotărât să pună capăt relaţiei şi să se mute. Atunci a fost atacat sălbatic de femeie.

După ce a fost salvat de medicii britanici, Daniel a început să lucreze cu Anna, o tânără asistentă, într-un centru de recuperare. “Daniel este o persoană extraordinară. Este atât de inteligent şi de amuzant. M-am îndrăgostit repede de el. Cicatricile nu înseamnă nimic pentru mine, fiindcă el este un om minunat., declara Anna, când povestea lor de dragoste a devenit publică.

Cei doi au devenit în urmă cu 10 luni părinţii unui băieţel, David, şi deşi trăiesc la Nottingham, ei s-au căsătorit sâmbătă la Timişoara, într-o biserică catolică, scrie The Sun.

“A fost o zi excelentă. Tot stresul a dispărut atunci când mă pregăteam să mă duc la biserică.”, a povestit Daniel Rotariu, despre ziua nunții. “După atac, nu am crezut că se va întâmpla, este minunat. Au fost multe rude și prieteni care nu m-au văzut de la momentul atacului și a fost cu adevărat emoționant. Cred că unii au fost șocați de cum arăt. Unele dintre rude au început să plângă. Dar m-am simțit nemaipomenit pentru că m-am căsătorit cu femeia pe care o iubesc, după tot ce am trăit. Sper ca povestea mea să ofere speranță altor oameni.”, a mărturisit Daniel, conform sursei citate.

“A fost cea mai fericită zi din viața mea. Cel mai frumos moment a fost atunci când am fost declarați soț și soție. A fost cu adevărat special. Am fost foarte emoționată atunci când am mers spre altar, însă mi-aș fi dorit doar ca Daniel să mă vadă.”, a spus Anna.

Sursa: observator.tv

Comentarii

comentarii