Acasă Special Dar eu cu cine votez?

Dar eu cu cine votez?

DISTRIBUIȚI

De fiecare dată, am spus ce voi face. De partea cui voi fi. Voi face și acum același lucru. Din simplul motiv că tipul de raționament pe care îl utilizez pentru a-mi exprima opțiunea le poate fi de folos și altora. Știu că voi face la fel cum am făcut de fiecare dată, voi alege dreapta. Nu pentru că aș disprețui stânga. Dar care este formațiunea aleasă?
Niciodată nu am votat cu PSD pentru alegerile parlamentare, indiferent cum s-a numit acest partid de-a lungul timpului. Vederile mele sunt pur și simplu de dreapta. Până acum, de fiecare dată, am ales Partidul Național Liberal. Peste câteva zile, voi face excepție. O excepție care, sper din tot sufletul, nu face altceva decât să confirme regula.
De ce nu votez cu PNL. Dintr-un singur motiv. PNL, prin vocea președintelui Alina Gorghiu, o persoană pe care o știu că își respectă cuvântul dat, a garantat că obiectivul partidului este acela de a-l instala premier pe Dacian Cioloș. Eu unul nu cred în acest proiect. Eu nu cred, și am toate motivele să explic oricui de ce, că Dacian Cioloș ar fi, în următorii patru ani, un premier mai bun decât a fost în ultimul an. Este adevărat, dacă va ajunge premier și fără votul meu, el nu va fi predestinat unui eșec, așa cum s-a întâmplat atunci când a fost instalat, în condiții de criză politică, Guvernul său. Pur și simplu pentru că va avea susținerea nu numai a președintelui Klaus Iohannis, nu numai a structurilor de forță ale statului, ci și a unei majorități parlamentare. Ceea ce îi va dezlega mâinile, în măsură în care mâinile sale au fost legate, timp de un an, pe motiv de nesusținere politică.
Și totuși, acest personaj nu îmi inspiră niciun fel de încredere. Timp de un an, putea să dovedească faptul că este un patriot român, că iubește această țară și că pune interesele naționale deasupra intereselor Uniunii Europene sau a celor de tip globalist. Nu a făcut-o. De asemenea, ar fi putut dovedi, în ciuda tuturor obstacolelor, că are o gândire de tip liberal. Nu a demonstrat acest lucru. Dimpotrivă, a demonstrat că nu are nimic de-a face cu liberalismul.
Dacian Cioloș a fost o opțiune catastrofală asumată de președintele Klaus Iohannis și care a condus la sacrificarea, în aceste alegeri, a Partidului Național Liberal. Dar, cu Dacian Cioloș premier încă patru ani, PNL ar fi condamnat la disoluție. Deja acest partid a pierdut mult prea mult din caracterul său național și din substanța sa liberală.
Nu voi vota cu PNL pentru că asta ar echivala cu un vot pentru Dacian Cioloș, iar Dacian Cioloș, instalat premier și împins poate de Klaus Iohannis chiar în funcția de lider PNL, ar putea târî acest partid într-o mocirlă din care să nu mai iasă niciodată. La fel cum s-a întâmplat cu celelalte două partide istorice.
Dar dacă nu votez cu PNL, atunci cu cine aș mai putea vota, uitându-mă la dreapta eșichierului politic? Mai există Partidul Mișcarea Populară. Cel condus de către Traian Băsescu. Nu mai insist pentru a-mi asigura cititorii că asemenea opțiune ar fi cu desăvârșire exclusă în cazul meu.
Ar mai fi Uniunea Salvați România. O formațiune care afirmă că este de dreapta, fără a fi demonstrat acest lucru niciodată și în niciun fel și prin nicio declarație. Nu pot paria pe un jolly joker. Cu atât mai mult cu cât singura certitudine pe care o am vizând această formațiune politică este viziunea sa antinațională. Și pro corporatistă. Și pro globalistă.
Dar și UDMR este un partid de dreapta. Înscris chiar la popularii europeni. Din această perspectivă, aș putea vota cu UDMR. Numai că UDMR s-a aflat în toate guvernele. Este tot un partid de tip jolly joker. În plus, săvârșește un lucru grav. Încurajează, fie și numai din motive electorale, mișcări iredentiste și separatiste, extrem de periculoase pentru integritatea și siguranța României.
La limită, aș putea să mă gândesc la faptul că ALDE recuperează ceea ce PNL pierde din substanța națională și liberală. Așa este. Iar Tăriceanu este un om politic puternic și vertical. Numai că opțiunea ALDE este fermă, va rămâne în alianță cu PSD. Va gira un guvern socialist. Și va participa la o guvernare socialistă.
În aceste condiții, recapitulez și apoi optez. Nu voi sta acasă. Îmi voi exercita dreptul democratic la vot. Și voi vota cu un partid de dreapta. Care susține valorile liberale. Dar și valorile naționale. Un partid pro UE și pro NATO. Dar care militează pentru statul națiune. Acest partid este condus de un om care, pentru mine, este un erou. De către Marian Munteanu. Și se numește Alianța Noastră România.
Nu numai că voi vota pentru Alianța Noastră România, dar îmi voi folosi argumentele și puterea de convingere pentru a le spune și celorlalți cetățeni, sute de mii, alcătuind electoratul liberal, că, în măsura în care au înțeles ce înseamnă catastrofa Cioloș și pericolul uriaș pe care acest om îl prezintă pentru viitorul PNL, singura opțiune rezonabilă este Alianța Noastră România. Votul liberal ar putea fi astfel conservat. Iar înfrângerea PNL la aceste alegeri va conduce la eliminarea lui Dacian Cioloș, dar în niciun caz la o disoluție a PNL. Iar peste patru ani, vom mai vedea.
PS Spre știința tuturor: nu sunt membru ANR. Sunt și rămân liberal!

Sursa: CorectNews – http://www.corectnews.com/politics/dar-eu-cu-cine-votez

Comentarii

comentarii