Acasă Actualitate Dascălii din 30 de şcoli din Timiş au fost, joi, în grevă

Dascălii din 30 de şcoli din Timiş au fost, joi, în grevă

DISTRIBUIȚI

Săptămâna viitoare se va decide dacă se intră sau nu în grevă generală…
Activitatea în 30 de şcoli din vestul ţării a fost suspendată total sau parţial, joi dimineaţa. Dascălii au venit la şcoală, dar au refuzat să predea. În alte peste 100 de unităţi şcolare din judeţ, dascălii au purtat banderole albe, semn al grevei japoneze. Dascălii au intrat în grevă chiar în ziua în care Guvernul Boc îşi asuma răspunderea pe noua Lege a Educaţiei. Virgil Popescu, liderul celui mai mare sindicat din învăţământul preuniversitar timişean, spune că problema unei greve generale va fi discutată săptămâna viitoare.
Zile decisive pentru învăţământul românesc
Nemulţumitrile dascălilor s-au simţit atât la şcolile din Timişoara, cât şi în judeţ. Profesorii au intrat în clase, dar s-au rezumat la a face doar act de prezenţă. „În 30 de şcoli din judeţ, activitatea a fost întreruptă joi, total sau parţial. În 80 de unităţi şcolare este grevă japoneză. Aici este vorba atât de solidaritatea cu învăţătoarea aflată în greva foamei, cât şi de un protest împotriva asumării răspunderii pe legea Educaţiei. Un procentaj extrem de mnare de profesori care au intrat, joi, în grevă s-a înregistrat la Biled, Parţa, Tormac, Liebling, Moraviţa, dar şi la Timişoara, la Grădiniţa PP 12, Liceul Sârbesc Dositei Obradovici şi Generală 24. Săptămâna viitoare vom discuta dacă intrăm sau nu în grevă generală”, ne-a declarat Virgil Popescu, liderul Sindicatului „Spiru Haret” Timiş.
Popescu: „La Bucureşti le-a fost o frică de moarte”
Oamenii nu au fost suficient de bine organizaţi în Timiş. Liderii de la „Spiru Haret” au participat în grup la mitingul de proporţii desfăşurat mirecuri, în capitală. „La Bucureşti a fost greu, frig şi multă dezinformare. Au fost mult mai mulţi oameni decât s-a vehiculat. Am fost în apropierea celor reţinuţi. Erau mii de jandarmi dotaţi foarte bine, a fost vorba de multă intimidare. Au fost masate trupe venite din alte judeţe. Le-a fost o frică de moarte”, ne-a spus Virgil Popescu, liderul Sindicatului „Spiru Haret” Timiş. Greva japoneză continuă în Timiş. Săptămâna viitoare se va stabili dacă se intră sau nu în grevă generală. Sindicatul „Spiru Haret”  va face un referendum înainte de a aplea la cea mai dură formă de protest.
Lobază: „Lergea Educaţiei aruncă în aer titularizarea”
În şcolile în care cei mai mulţi dascăli sunt afiliaţi la Federaţia Educaţiei Naţionale, joi, au avut loc doar greve japoneze. „Am stabilit un calendar al protestelor şi ne ţinem de el. Dascălii afiliaţi la noi au fost, joi, doar în grevă japoneză. Dacă Legea Educaţiei rămâne în forma iniţială, este foarte probabil să declanşăm greva generală. Această lege aruncă în aer titularizarea, iar fiecare şcoală va pierde 25% din corpul profesoral”, ne-a spus Marius Lobază, seceretarul executiv al FEN Timiş. Dascălii sunt profund deranjaţi de scăderile salariale, disponibilizările din sistem, nesiguranţa locurilor de muncă, iar cireaşa de pe tort este controversata Lege a Educaţiei.

 

Comentarii

comentarii