Acasă Actualitate Datoriile de zeci de milioane de lei ale STPT-ului, din nou motiv...

Datoriile de zeci de milioane de lei ale STPT-ului, din nou motiv de discuții în Consiliul Local Timișoara

DISTRIBUIȚI

Marți, 25 octombrie, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Timișoara a intrat un nou proiect care are legătură cu Societatea de Transport Public Timișoara (STPT). Mai exact, unul privind delegarea reprezentanților municipalității care să rectifice bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2022 și să aprobe raportul administratorilor pe semestrul I al anului 2022. Cu această ocazie, din nou, au existat discuții privind situația financiară a companiei.

„Am citit și am două concluzii. Una, că raportul administratorilor este practic o poveste. Demonstrează că acest consiliu de administrație nu a făcut mai nimic în cele șase luni. S-au ocupat de partea de marketing, am înțeles. Cea de-a doua ține de o problemă pe care o văd majoră la STPT și care va trebui rezolvată: pierderea eșalonării (datoriilor către ANAF – n.r.) și creșterea datoriilor, într-un an, cu 40 de milioane de lei. Chiar cred că va trebui găsită o soluție pentru finanțarea societății, astfel încât să nu fim în situația de la Colterm”, a spus liberalul Dan Diaconu.

În replică, primarul Dominic Fritz a venit cu o explicație mai largă:  

„Într-adevăr STPT a fost în ultimii doi ani într-un dezechilibru major financiar. Aș vrea să înțelegem care a fost cauza și care este soluția. În august 2020, consiliul local de atunci a aprobat un nou contract prin care banii nu mai merg direct de la primărie la STPT, ci prin SMTT. Acest contract, în general, este o bună practică europeană, a fost și dezvoltat împreună cu niște experți.

Eu pot doar să vă spun, fără să intru prea mult în detalii, că la două-trei săptămâni după ce am preluat mandatul, a fost la mine o delegație de la STPT – nu trebuie să vă amintesc cine era la conducerea societății (Nicolae Bitea – n.r.) care a spus «Domn’ primar, am semnat un contract cu SMTT și cu primăria sub anumite presiuni și ne-am dat seama că acest contract ne distruge, vă rugăm să reziliem acest contract». Felul în care acest contract a fost votat și felul în care STPT a fost încurajat să semneze acest contract nu a fost cel mai transparent și ok.

Problema cu acest contract era că, într-adevăr, înțelegerea despre ce este o cheltuială eligibilă, care trebuie rambursată de către SMTT, a fost complet diferită. În fiecare lună, STPT a depus o factură la SMTT, din care SMTT a recunoscut poate jumătate. Vorbim de milioane de lei. Era clar că era o disfuncțiune majoră în acest contract pe care unii dintre dumneavoastră l-ați votat în august 2020.

Cu ajutorul unei alte echipe de experți de la BERD, cu ajutorul PricewaterhouseCoopers, care au făcut un audit pe care trebuie să îl aprobăm, urmează ca Primăria Timișoara, prin SMTT, să mai dea între 20 și 30 de milioane de lei pentru banii care trebuia dați. În urma acestor eforturi, am rectificat și am votat în ultimul plen un nou contract de delegare. Dar, într-adevăr, a durat un an și jumătate pentru a rectifica această greșeală care a dus un deserviciu major STPT-ului.

Aș fi foarte prudent cu tot felul de acuze, cu insinuări politice sau despre managementul la STPT. Nimeni, niciun manager nu putea cu acest sistem să ducă mai departe această companie. Avem acest audit prevăzut în contract, nu e nimic ieșit din comun, prin care STPT va primi niște sume considerabile pentru ultimii doi ani și, în plus, avem o nouă formă de contract prin care din septembrie nu mai există această ceartă despre ce sunt cheltuielile eligibile.

Nu în ultimul rând, există și discuții cu ANAF despre cum STPT se poate refolosi de OUG 6 care presupune o restructurare a datoriilor și o stingere majoră a unor bune părți. Asta este misiunea noului director. Sunt încrezător că va reuși și vom scăpa de o bună parte de acest bulgăre al datoriilor din 2012. For a change , nu dau vina pe administrația anterioară. Din 2012 există și se tot rostogolește. Există probleme sistemice care au făcut ca această companie să nu funcționeze economic. Este clar că întotdeauna va avea nevoie de subvenții din partea bugetului local. Nu există în lume un sistem de transport public care să nu fie subvenționat”.

A mai existat un mic schimb de replici în care Diaconu a reproșat că, potrivit raportului, ar fi vorba de sume nu de „20-30 de milioane de lei” ci de „60 de milioane” și că, deși a crescut prețul biletelor, compensația către STPT scade. În replică, Fritz a spus că trebuie găsită o variantă prin care să existe „stimul pentru a crește numărul de pasageri”, cu accent pe siguranța pasagerilor, curățenia din mijloacele de transport și intervale de circulație decente.  A închis discuția Diaconu, care a spus că, în prezent, aceasta este treaba SMTT-ului, nu a STPT-ului. „Mă aștept ca acum, că iată sunt în aceeași familie politică, să colaboreze mai bine”, a încheiat liberalul.

Comentarii

comentarii