Locuiesc de 10 ani pe câmpul arid dintre cartierele timişorene Blaşcovici şi Ronaţ, printre şobolani şi gunoaie. Sunt patru suflete – doi copii gemeni cu handicap, în vârstă de 10 ani, şi părinţii –Elisabeta şi Ignat Lăcătuşu. De 10 ani fac demersuri la autorităţile locale să obţină patru pereţi şi un acoperiş – o locuinţă cât de neînsemnată, să aibă unde să se simtă în siguranţă, dar nu au nicio şansă. Cererile sunt prea multe, nevoiaşii prea numeroşi, iar locuinţele disponibile prea puţine. “Am fost în audienţă la prefectură, la domnul prefect, îmi dă o baracă unde să stau, dar e nevoie de aprobare de la primărie, dar acolo nici nu stau de vorbă cu mine. Acum e iarnă, e foarte frig şi umezeală. Plouă. Ninge. E foarte greu. Nu mai rezistăm. Vrem un ajutor, un acoperiş deasupra capului. Să ne audă autorităţile. Rugăm măcar să ne aprobe cu această baracă de la prefectură, să putem sta cu copilaşii în ea. Până ne aprobă o locuinţă adevărată, măcar această baracă să ne dea”, s-a plâns Ignat, cu lacrimi în ochi.
Şobolanii sunt peste tot
Acum stau într-o colibă de cartoane, fără apă, căldură sau curent electric. Locul în care trăiesc nu prea are de-a face cu nimic omenesc. E mizerabil, respingător şi supus tuturor pericolelor. Nu numai în timpul nopţii, ci şi în timpul zilei. Oricine poate veni peste ei, să-i jefuiască, să le batjocorească familia şi pe cei doi copii şi chiar să îi omoare. Poate că cea mai mare spaimă a familiei Lăcătuş sunt şobolanii flămânzi. Aceştia sunt peste tot şi vin să mănânce. Hrana nu poate fi lăsată nesupravegheată, fiindcă îndată dispare. Vietăţile cu patru picioare miros mâncarea şi atacă. “Noi nu mai ştim ce înseamnă o mâncare consumată în condiţii normale. Şobolanii sunt peste tot şi nu mai ştim ce să facem că să nu mai vină peste noi, să ne consume hrana”, a povestit Ignat.
“Vrem să primim şi noi o locuinţă!”
Familia Lăcătuşu e o familie de pocăiţi şi cred în Dumnezeu. Nu fură, nu fac scandal, nu sunt violenţi şi sunt foarte respectuoşi cu oamenii. Merg în fiecare duminică la biserică, alături de ceilalţi fraţi în Domnul şi se roagă cerului să fie ajutaţi. Chiar în mica colibă, construită din cartoane şi placaje, a amenajat un loc de rugăciune, unde se închină cu toată familia. Biblia este deschisă pe un suport de metal. “Nu avem casă. Nu avem nimic. Aşteptăm să ne dea şi nouă o locuinţă, de 10 ani. Avem doi copii minori şi nu pot să meargă la şcoală. E vai de capul lor. Ăsta e cu epilepsie, e greu de minte, nu poate să înveţe. Să ne ajute Primăria Timişoara cu ceva, dar nu ne ia nimeni în seamă, nu interesează pe nimeni. Avem buletin de Timişoara, dar nu primim locuinţă. Să dea dreptul copiilor măcar. Să fie în rând cu oamenii, să nu râdă toţi de ei. Am tot fost la primărie, dar pe lista de aşteptare tot picăm în jos. De pe locul 400, am… urcat la 1.000. Cum aşa? Avem doi copii, nu avem unde locui, de 10 ani. Chiar nu suntem luaţi în seamă deloc? Alţii intră în faţa noastră. Aici e foarte greu. Sunt microbi mulţi şi nu putem ţine mâncarea, că ne-o mănâncă şobolanii. Sunt foarte mari, mai mari ca pisicile şi vin peste noi. Vrem să primim şi noi o locuinţă. Oriunde şi oricum, numai să ne dea”, a implorat Elisabeta Lăcătuşu.
