Acasă Actualitate De 15 ori, pentru 2015, ”La mulți ani!”

De 15 ori, pentru 2015, ”La mulți ani!”

DISTRIBUIȚI

liaDragi cititori, buni prieteni, colaboratori, vă dorim ”La mulți ani!”, bucurii și prieteni adevărați în 2015. Nu putem uita urarea de sănătate, dar fără prieteni nu ne putem bucura, cu adevărat, aproape de nimic. Suntem împreună de 15 ani, noi, cei din echipa (acum) ”Ziua de Vest”, dar am început în 1999 cu revista ”Focus Vest”, apoi, cu 1 ianuarie 2002, am atașat proiectul editorial ”Ziua de Vest”, ce a apărut până în 2011, alături de Ziua, cotidian național, fiind franciza acestuia.

Ulterior, provocările politicilor media din România, a celor economice, dar și a celor legate de alți factori, subiectivi, au generat unele replieri ale activităților noastre, iar azi, la sfârșitul anului 2014, putem contabiliza cei 15 ani de muncă, vise, unele dezamăgiri, apropieri, dar și îndepărtări de platforme, planuri, organizații, cu argumentul uman al dinamismului dintr-un secol al informației, mai accentuat decât cel al vitezei… ”Ziua de Vest” aste acum un proiect regional, online, dar și pe tipar, motorul unor campanii ale Timișoarei, unele prietenoase, altele mai puțin prietenoase unora, dar toate stimulate de strigătul interior al unei ființe care dorește schimbarea spre bine a vieții Timișoarei. Un oraș curat, o capitală culturală, un oraș ecumenic, o biserică curată, necoruptă, o arie a comunicării diverse, o zonă atractivă pentru cei cu sufletul deschis. Cu adevărat deschis, un oraș în care ideile despre dictatura de orice fel să nu poată exista! La începutul anului 2015 putem, cu adevărat, afirma, de 15 ori, acel ”La mulți ani!” pe care-l așteptăm de fiecare dată în prag de schimbare a anilor. Pentru că de 15 ani trecem împreună pragul schimbărilor… Echipa ziarului ”Ziua de Vest” este în plină adolescență, a împlinit deja 15 ani! 

La mulți ani!

 

Comentarii

comentarii