Acasă Actualitate De când nu mai este primar, Nicolae Robu a ajuns să laude...

De când nu mai este primar, Nicolae Robu a ajuns să laude ”presa nepresă”

DISTRIBUIȚI

Joi, 5 august, fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, a share-uit un articol din Ziua de Vest pe care îl apreciază ca „excelent”. Asta după ce, pe când încă ocupa cel mai important fotoliu din instituția de pe C.D. Loga, nr. 1, spunea despre unii jurnaliști, inclusiv despre cei ai publicației noastre, că sunt „plătiți de grupuri de interese”, „paraziți sociali”, „presă nepresă” sau că „trăiesc din acea taxă de protecţie sau asmuţire pe la terase”, ca să amintim doar de câteva dintre apelativele folosite de acesta. „Eu sunt cel mai tare organ de presă”, spunea pe atunci fostul edil-șef.

De altfel, de când nu mai vede lumea din Mercedesul de primar, Robu s-a folosit în mai multe rânduri de articole de presă – de multe ori ale publicațiilor pe care înainte le contesta – pentru a critica, în mod special, prestația succesorului său, Dominic Fritz, dar, în anumite cazuri particulare, și pentru a se arăta împotriva unor fenomene mai generale. La fel este cazul și acum. Articolul în sine prezenta grupurile de romi care s-au stabilit, ilegal, pe domeniul public al Timișoarei.

„M-am confruntat și eu, ca primar, cu acest fenomen! Dar am dispus, de fiecare dată, intervenția promptă, fermă, de fermitatea maximă permisă de lege, pentru curmarea lui și descurajarea recidivei! (…) Astăzi, în contextul în care, pe front mai larg, se încearcă redefinirea normalității, mai direct spus, înlocuirea a ce e consacrat ca normal cu tot felul de aberații, de lucruri împotriva firii, se consideră că un asemenea fenomen trebuie tolerat… Urâte vremuri!”, scrie Robu în postarea sa.

Pe când jurnaliștii relatau aceleași probleme cu care se confruntă timișorenii, însă, Robu nu era la fel de binevoitor. Fostul edil crede acum că s-au uitat ieșirile acestuia atunci când presa locală, în perioada în care nu exista contract de salubrizare, scria despre mizeria din oraș. Și despre zilele în care se stătea fără căldură și apă caldă din cauza datoriilor uriașe ale Colterm. Sau despre tânărul mort după ce poarta de intrare în Timișoara, reabilitată ilegal de primărie, a căzut peste el.

Comentarii

comentarii