Acasă Economic De ce este nevoie de cooperative în agricultura Banatului?

De ce este nevoie de cooperative în agricultura Banatului?

DISTRIBUIȚI

În România, există 3,6 milioane de exploatații agricole și mai puţin de 1% dintre fermieri fac parte dintr-o formă asociativă -cooperativă, grup de producători sau asociație. La nivelul Uniunii Europene procentul este de 34% și 10,8 milioane de ferme.

Prima cooperativă se înființează la Calacea

De aceea cu sprijin financiar FEADR și prin PNDR 2014 -2020, au început demersurile în zona de vest a țării pentru a-i convinge pe agricultori să se organizeze, pentru a fi mai puternici. Numai în Banat – în județele Timiș, Arad, Caraș Severin și Hunedoara – vor fi înființate 40 de cooperative de servicii și cel puțin un grup de producători, iar la nivelul întregii țări 350. O întâlnire de consiliere cu fermierii din Timiș și Arad a avut loc, recent, la Timișoara. Asemenea dezbateri au mai avut loc în mai multe localități din Hunedoara, Arad și Caraș Severin.

În Timiș, deja, au început întocmirea documentelor pentru înființarea primei cooperative în zona Calacea.

“În zona de vest vor fi consiliați 950 de fermieri și vom înființa 40 de cooperative. Ne deplasăm în localități și discutăm aplicat cu oamenii, dar ei pot veni și la cele două birouri -unul în Hunedoara, la Brad, și unul la la Facultatea de agricultură de la Timișoara”, a spus Florin Imbrea, managerul programului pe zona de vest.

Pentru început cooperativele vor fi numai de servicii, fiindcă oamenii nu sunt pregătiți să pună la comun terenul și utilajele. Prin cooperativă vor fi achiziționate inputurile, chiar utilajele foarte scumpe și va fi asigurată desfacerea producției. Alte avantaje: acoperirea cheltuielilor de marketing, inclusiv ambalarea, testarea produselor și echipamentelor și implicarea specialiștilor în dezvoltarea de soiuri și hibrizi, asigurarea consultanței tehnice și financiare și juridice și, cel mai important, siguranța că produsul va fi vândut și că va fi respectat termenului de plată. De asemenea, conform noii legi, timp de cinci ani membrii cooperatori sunt scutiți la plata impozitelor către stat.

“Au trecut 30 de ani din 1989 și reticența oamenilor față de cooperative aproape că s-a diminuat în totalitate, mai ales că au apărut noile generații. Tinerii și-au dat seama că este foarte greu să reușească singuri, dacă nu sunt uniți într-o formă asociativă. Acest proiect a venit ca o necesitate din partea fermierilor, dat fiind modul de organizare actuală a pieței și rolul major al hypermarket-urilor cu condițiilor lor greu de îndeplinit de fermierul izolat. Ei se lovesc de imposibilitatea valorificării produselor și obținerii unui preț avantajos. Din discuțiile avute, oamenii recunosc necesitatea organizării în cooperative”, a constatat Florin Imbrea.

În prima etapă fermierii vor primi consultanță și sprijin concret în crearea cooperativelor, iar în cea de-a doua parte experții din proiect vor ajuta cooperativele să își întocmească planurile de afaceri pentru a accesa hypermarket-urile și piața de desfacere, precum și scrierea de proiecte pentru atragerea fondurilor UE. Următoarele întâlniri vor avea loc în Reșița, în Brad, Hunedoara, și ultima în județul Arad.

Cum poate fi accesat un hypermarket?

La eveniment de la Timișoara au fost invitați și reprezentanții retailer-urilor, pentru a explica ce condiții trebuie să îndeplinească o cooperativă ca să reușească să își valorifice produsele agricole prin supermarket-uri.

Inginerul horticol, Florin Precup, reprezentantul Profi, a explicat că rețeaua pe care o reprezintă stimulează și sprijină asocierea producătorul agricol autohton român pentru a-și valorifica produsele prin rețeaua Profi. De aceea au fost create patru platforme unde furnizorul își poate oferi marfa. Unul este la Timișoara.

În plus, Profi oferă semințe și ambalaje pentru produsele agricole, precum și consultanță pentru tehnologiile pe care trebuie să le aplice agricultorul. Nu există o cantitate minimă de marfă pe care fermierul o poate aduce la platformă.

”Noi ne dorim să avem cât mai mulți producători autohtoni care să își livreze marfa prin rețeaua Profi”, a spus Florin Precup.

Comentarii

comentarii