16 noiembrie. O lună înaintea aniversării celor 25 de ani ai Revoluției de la Timișoara. Duminica Bunului Samaritean. Duminica românilor inteligenți și tineri! Tineri la suflet, la minte, la inimă. La fel ca în ”acel decembrie”, românii au spart toate barierele unui comportament tipic, așteptat de nu–știu–ce-măsurători. Inclusiv, de ”vrăjitoarele de tip nou”, acele specialiste în astrologie, cu vocile lor inconfundabile, răgușite de prea multe minciuni. În duminica invocată inclusiv de Patriarhul României, Daniel, toate legăturile spirituale și afective, dar și cele mentale, ale românilor din România, dar și de oriunde, au funcționat ca niște raze de laser, sfredelitoare în corpul inert al unei mase despre care se credea că este în amorțire, într-o hibernare confuză. Se spunea că o altă revoluție este exclusă, că cei patru–cinci milioane de români din Europa, plecați după revoluție, nu ar mai veni acasă, că nu ar mai fi dispuși la o mișcare intensă a energiilor de schimbare. Demonstrația a fost exact reversul! PNL a avut în destin, în ultimii ai României, forța deblocării roților închistate. Așa cum, în 2012, PNL a generat un USL (alături de PSD), împotriva abuzurilor PDL (de atunci, și a lui Băsescu!), așa acum, cu alt partener, a generat un președinte, pe Klaus Iohannis, un candidat de numai cinci luni și jumătate, sub lumina reflectoarelor puternice, cum nu știa că ar putea să fie, alimentate de un București, neobișnuit de dur pentru un sibian liniștit, echilibrat. Klaus Iohannis a bătut orice așteptare, inclusiv a colegilor de partid, tocmai pentru că nu s-a arătat mândru de el, pentru că nu a jignit, nu a avut suportul media național (doar într-un procent nesemnificativ!), nu a avut nimic de dat (material), a vorbit prin…tăcere. A avut, în schimb, de partea sa populația revoltată pe trecutul greu al României și nerezolvat de revoluția din 1989, a avut tinerii cu așteptări, pe românii care transpiră din greu în Europa și oriunde, în lume, pentru pâinea lor și a copiilor, a avut pe Dumnezeu. Nu pe acela cumpărat în biserici, de așa–ziși prelați, gen Paisie (Lugojanul) , care a cerșit voturi preoților, dar care a obținut exact reversul din partea lor, dar și a credincioșilor! Paisie a contribuit la scorul mic obținut în Banat de Victor Ponta. Biserica nu are voie să facă politică, dar Paisie face! În alte părți ale țării, poate, aceeași politică cu preoți a înfuriat lumea! Klaus Iohannis a promis o Românie a bunului simț. Atunci va trebui să privească în jur și să facă ordine cu noul ACL, din care gem de satisfacție, dar și de spaima reformelor politice, o parte din marii corupți ai României, cei care au făcut averi imense, fără să fi avut în viața lor activitate de antreprenori, ei, care au fost numai în funcții publice, foști colaboratori ai Securității, care acum umplu ecranele televizoarelor cu bărbile lor pudrate de trecerea anilor și a mizeriei pe care o lasă în urma lor. Este rușinos să aibă tupeul de a mai sta lângă cel pe care l-au ales milioanele de români, tocmai pentru că au încredere în el! Este rușinos că, deși Klaus Iohnnis le-a cerut să se retragă celor cu dosare penale (vezi cazurile DNA de la Timișoara, Ostaficiuc și Popoviciu), ei stau în fața reflectoarelor ca niște ”bebe” curați la suflet. Este vremea să plece.
Klaus Iohannis atinge zonele ancestrale din conștiința românilor. Atinge memoria istoriei, a decenței regilor României, a comunicării prin liniște…
România multiculturală și multietnică are un exponent acum chiar în prima funcție în stat. Klaus Iohannis. De ce nu?
