Acasă Actualitate De ce legea asociațiilor de proprietari a fost complicată și mai mult?...

De ce legea asociațiilor de proprietari a fost complicată și mai mult? 34 de probleme și explicația FALT!

DISTRIBUIȚI

Federația Asociațiilor de Locatari Timișoara (FALT) face câteva precizări referitoare la stadiul în care se află proiectele de modificare/îmbunătățire a Legii 196/2018, privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari si a condominiilor.

Petru Olariu, împuternicitul FALT, a explicat că grupul de lucru înființat la Comisia de administrație din Camera deputaților, constituit la solicitarea Ligii Habitat şi-a încetat momentan activitatea. Ultima zi de lucru a fost în data de 27.06.2022. Deși cele mai importante modificări au fost cuprinse în proiectele USR și PSD, reprezentanții acestor două partide la grupul de lucru nu au susținut suficient propunerile de proiecte luând decizii aşa cum era de acord reprezentantul Ministerului Dezvoltării în grupul de lucru, funcționar care mai mult a complicat legea, decât să o facă mai aplicabilă.

Deşi a susținut în scris că legea nu trebuie modificată, chiar el a venit cu foarte multe modificări care nu sunt în beneficiul celor care locuiesc la bloc. Liga Habitat s-a văzut nevoită să solicite recent Comisiei juridice din camera deputaților să organizeze şi aici un grup de lucru pentru a mai rezolva măcar ceva din ceea ce parlamentarii şi reprezentanții guvernului din grupul de lucru nu au fost de acord şi nu au analizat cum maximă seriozitate.

Deputatul USR Alin Apostol, membru în grupul de lucru, organizează întâlniri în mai multe orașe din țară, la care prezintă ceea ce a făcut pozitiv el şi echipa sa. La Timișoara întâlnirea va avea loc în data de 24.08.2022, ora 9,30 la Hotel Continental, în sala Continental.

”Ne așteptăm ca domnul deputat, la întâlnirile pe care le face în diferite orașe să încerce să pună în evidență ce nu s-a rezolvat  la grupul de lucru şi să găsească sprijin pentru ca acele probleme care au rămas nerezolvate să își găsească cât mai urgent rezolvarea. Prezentăm în continuare o listă cu problemele nerezolvate, pe articole. Pentru aceste probleme va trebui să ne mobilizăm cât mai urgent, să convingem deputați de necesitatea rezolvării acestor probleme.

O primă posibilitate de a convinge este şi întâlnirea din 24.08.2022 de la Continental, întâlnire la care vă așteptăm să participați, pentru că altfel o să considere că ceea ce am solicitat noi nu este important şi e important doar ce prezintă d-nul Apostol şi echipa sa. La întâlnire sunt așteptați președinți, membrii în comitet, cenzori, administratori și proprietari care doresc să contribuie la îmbunătățirea legii”, este mesajul lui Petru Olariu.

Informații suplimentare la tel. 0722 548 400.

Probleme nerezolvate, neacceptate ca amendamente de către reprezentantul Ministerului Dezvoltării și ca atare deputații din grupul de lucru nu au avut curajul să decidă conform propriei lor conștiințe.

  1. Art.2 (e)  Au introdus atestatul deși la art. 64 al.5 lit. a și al.7,8,9,10,11 au abrogat tot ce se referea la atestat. Se vede că doresc o pârghie pentru un interes politic, mai bine zis o sperietoare pentru administratori.
  2. Art.2(l)  Obligă asociația să plătească o firmă de cadastru pentru a recalcula cotele părți, chiar dacă ele sunt 99%. Vor obiectul muncii pentru firmele de cadastru.
  3. Art.11 (1) și art.12  Obligă toate asociațiile înființate în mod legal să se înființeze conform Legii 196/2018. Bani cheltuiți inutil și timp pierdut, blocaje la instanțe.
  4. Art.20  Statul se face stăpân pe banii proprietarilor, se face discriminare.  Asociația de proprietari este singura persoană juridică din România care are o astfel de interdicție referitor la contul asociației.
  5. Art.21  Modificarea statutului nu se poate face decât cu 2/3 dintre membri asociației, lucru greu de realizat, dar ne obligă să actualizăm, ne amendează, iar noi nu putem asigura cvorumul impus de reprezentantul Ministerului Dezvoltării și apoi acceptat de membri grupului de lucru.
  6. Art. 21 (3)  Ministerul  Dezvoltării dorește ca orice modificare a statutului, sau organelor de conducere să mergem cu dosar la instanță. Bani cheltuiți, timp pierdut, blocaj la instanțe. Până acum nu se făcea referire la organele de conducere.
  7. Art.31 (1)  Nu au fost de acord a se prevedea o rezolvare pentru cazurile de urgență, când trebuie intrat într-un apartament (inundație, proprietarul nu e de găsit). Au lăsat ca asociațiile să se descurce.
  8. Art.32 (3)  Sarcină absurdă pentru președinte de a informa proprietarii ce culori au voie să aplice pe imobil, când acest lucru se rezolvă prin certificat de urbanism, proiect și autorizație de construcție. Cu  toate acestea președintele mai este și sancționat cu amendă de până la 5000 lei.
  9. Art. 46 (1)  Au introdus posibilitatea ca președintele să fie ales din afara asociației la propunerea domnului deputat Alin Apostol. Risc enorm pentru proprietarii din acel bloc. Un președinte extern poate avea alte interese.
  10.  Art 46(2)La cenzor nu acceptă contractul de voluntariat.
  11. Art. 47 (5)  Ordinea de zi a adunării generale trebuie semnată de cenzori, deși ea se aprobă de adunarea generală. Costuri în plus și timp pierdut.
  12. Art. 48 (2)  Nu se pot reconvoca adunările generale decât după 10 zile pentru adunarea generală ordinară și 3 zile pentru cea extraordinară. Sunt persoane care vin din străinătate să participe la adunarea generală și acum îi obligăm să mai stea in România cel puțin 10 zile, absurd! La ONG se pot convoca în aceiași zi. De ce  se face discriminare la asociațiile de proprietari?
  13. Art. 48 (3)  Dacă adunarea generală este convocată de 20% dintre proprietari, se impune ca la reconvocare să fie cel puțin jumătate plus unul, pe când dacă o convoacă președintele sau comitetul executiv nu se impune acest lucru.
  14. Art. 49 (3) lit. o  Deputatul Alin Apostol a venit cu o propunere de repartizare a cheltuielilor  mult mai confuză decât cea din lege.
  15. Art.49 (5)  Se impune ca hotărârile adunării generale să fie semnate de membri prezenți, ceea ce e foarte dificil, unii nu vor să semneze chiar dacă sunt prezenți, alții pleacă mai repede.
  16. Art. 54 (2)  Restricții referitor la numărul de membri din Comitetul executiv, limitarea la 5, discriminare, nu există o astfel de prevedere la nicio altă entitate.
  17. Art.55 (1) lit. r  Obligații de arhivare ca și la arhivele naționale.
  18. Art. 55 (3)  Nu acceptă ca ședințele Comitetului Executiv să fie convocate de urgență.
  19. Art.55 (4)  Ministerul Dezvoltării a introdus ca orice decizie a Comitetului Executiv să se ia cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor Comitetului Executiv. Consecință la prezența a 3 membri din 5 înseamnă că toți cei  trei membri să voteze la fel, altfel nu se poate lua o decizie.
  20. Art.57 lit. i Obligă președintele să țină evidența cărții de imobil, deși printr-o ordonanță de urgență nr.97/2005 se prevede că asociațiile hotărăsc cine să țină evidența. Președintele poate nu este plătit, poate nici nu îi permite sănătatea să se plimbe pe la toate scările de bloc dar nu au ținut cont.
  21. Art.57(v) Ministerul Dezvoltării a introdus la președinte că îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege. Dacă e altă lege decât 196/2018 atunci prevederea e acolo nu își mai are sens să fie prevăzută aici.
  22. Art.59  Impune cenzorului ca sarcină aplicarea legii, ori cenzorul are studii economice nu juridice.
  23. Art.60 (1)  La cenzor cu studii liceale economice cer obligatoriu şi diplomă de bacalaureat când aceasta este necesară la admiterea la facultate nu ca să presteze o meserie.
  24. Art.60 (3)  Impune o garanție la cenzor egală cu media anuală a cheltuielilor. Cine e dispus la așa ceva.
  25. Art.60 (8)  Nu acceptă contract de voluntariat pentru cenzor.
  26. Art.61 (g)  Impun ca cenzorul să asigure legalitatea, lucru care il face doar instanța.
  27. Art.62  Impune ca președintele să transmită datele de contact la Primărie ale: președintelui, comitetului executiv, administrator, cenzor, ori aceste date nu se pot transmite fără acordul persoanelor în cauză. Se încalcă grav protecția datelor cu caracter personal.
  28. Art.66(2);67(2) ;67(5) ;67¹;70(1) ;70(2) ;71(3) ;71(4) ;72(2) ;72(4) ;73(2)  Statul se face stăpân pe bani noștri. El dictează cum să folosim banii ca şi când ar fi bani de la buget.
  29. Art.80  Obligă președintele să facă radierea ipotecii imobiliare, când mult mai simplu este să meargă cel care nu a plătit la timp, cu toate că legea prevede şi această posibilitate dar au introdus sancțiune pentru președinte.
  30. Art.83 (3)  Nici acum nu au rezolvat problema cu modul de repartizare a energiei termice pentru cei ce sunt în sistem centrali zat.Nu au stabilit nimic în legătură cu cei care îşi modifică instalația de încălzire şi care ar trebui să plătească în plus dacă şi-au mărit numărul de calorifere .Au spus că așa ar trebui dar nu au decis nimic.
  31. Art.102  Nu au clarificat ce se sancționează, dacă sancțiunea se aplică proporțional cu fapta comisă deşi am arătat ce au greşit, nu au vrut să mai discute în Grupul de Lucru, au lăsat Ministerul Dezvoltării să facă ce dorește ca şi când el ar fi legiuitorul.
  32. Art.104 (1)  Nu au fost în stare să spună ce se înțelege prin sintagma” asociațiile de locatari au obligația să se reorganizeze în asociații de proprietari” se încalcă dreptul constituțional la asociere.
  33. Art.104 (2)  Nici aici nu au clarificat ce se întâmplă cu asociațiile de proprietari înființate până la Legea 196/2018.
  34. Art.106  Încalcă un drept a acelora care au urmat un curs de administratori de imobile, curs recunoscut în UE dar acum nu se mai recunoaște în România şi li se interzice dreptul de a mai muncii, obligându-i să urmeze un curs de administrator de condominium la firme de casă.

”Acestea sunt doar o parte din problemele pe care Liga Habitat le-a sesizat dar reprezentantul de la Ministerul Dezvoltării sa opus mereu şi a determinat deputații să nu accepte modificările care se impuneau – mai atenționează Petru Olariu, împuternicitul FALT, vineri 19 august 2022.

 

 

Comentarii

comentarii