Acasă Actualitate De ce mor 1.900 de copii în maternităţi, în fiecare an?

De ce mor 1.900 de copii în maternităţi, în fiecare an?

DISTRIBUIȚI

Conform Organizaţiei „Salvaţi Copiii” Timiş, 1.900 de micuţi cu vârsta mai mică de un an mor anual în România. De aceea, în Timişoara, vor fi defăşurate două venimente, până la sfârşitul lunii noiembrie, în săptămâna dedicată drepturilor copilului. Campania „Bun venit pe lume!” se va desfăşura la Iulius Mall Timişoara, etajul 2, în zilele de sâmbătă şi duminică, 24 -25 noiembrie, şi la Bega Shopping Center, la parter, în zilele de miercuri, 28 noiembrie, şi joi, 29 noiembrie.

„Pentru a transmite mesajul campaniei, vor fi expuse body-uri ce reprezintă, simbolic, bebeluşi care pot fi salvaţi dacă vom reuşi schimbarea calităţii ingrijirii mamei şi copilului în urmatorii ani”, a subliniat dr. Mihai Gafencu, preşedintele organizaţiei.

Campania „Bun venit pe lume!” va fi lansată în scopul strângerii de fonduri pentru dotarea cu incubatoare a maternităţilor din 15 oraşe, printre care şi a celor din Timişoara. În cadrul campaniei, pentru fiecare 50 de lei donaţi, un body va ajunge la copiii din maternităţi. În fiecare dintre cele doua locuri unde vor fi desfăşurate activităţile vor exista şi două ateliere susţinute de voluntarii Salvaţi Copiii – unul de personalizare a body-urilor donate şi unul creativ pentru copiii. Astfel, toţi cei care vor participa la acţiune, vor avea ocazia să lase un mesaj personalizat pe body-ul pe care îl vor alege pentru a salva o viaţă. O altă modalitate prin care se pot face donaţii este un SMS la numărul 8864 până la încheierea campaniei, în 31 decembrie. Campania se extinde la donaţiile ce se pot face din impozit – 2% la persoanele fizice până în luna mai 2013 şi 20% la companiile private.

Comentarii

comentarii