Acasă Actualitate De ce nu sunt ambulanţele mai rapide?

De ce nu sunt ambulanţele mai rapide?

DISTRIBUIȚI

Maşinile învechite, starea drumurilor timişorene şi traficul aglomerat îngreunează deplasarea ambulanţelor în caz de nevoie în Timişoara. “Maşinile sunt dotate, dar învechite, iar starea drumurilor ne afectează”, a declarat Mircea Dobre, preşedintele Sindicatului “Ambulanţa” Timişoara. Sindicaliştii speră că vor primi maşini noi. Din păcate, Federaţia Naţională a Sindicatului (FNS) “Ambulanţa” susţine că echipajele la Ambulanţă din întreaga ţară riscă să fie reduse cu 18 –20%, pe tură, faţă de anul 2009, din lipsă de personal şi pentru că nu se plătesc orele suplimentare. “Acest fapt va duce la creşterea timpilor de ajungere la caz, nemulţumiri în rândul cetăţenilor şi, în cel mai trist caz, la pierderea de vieţi. Personalul de la Ambulanţă nu se face responsabil de aceste condiţii. Din partea Ministerului Sănătăţii avem toată înţelegerea şi acesta face tot efortul de a suplimenta personalul sau de a elabora un act normativ pentru plata orelor suplimentare în serviciile de urgenţă, în 2010. Din discuţiile cu reprezentanţii MS am înţeles că se opune Ministerul Finanţelor. Solicităm intervenţia premierului pentru rezolvarea acestei situaţii”, susţine Gheorghe Chiş, preşedintele FNS “Ambulanţa”.
“În prim plan trebuie să fie Sănătătea. Nu poate exista un exces de personal sau de dotare, dar totuşi se taie de pe listă. Fac economii. Nu trebuie să ne mai mirăm că România e ţara tuturor posibilităţilor”, a spus Aurel Mihuţ, preşedintele Blocului Naţional Sindical Timiş, la care Sindicatul “Ambulanţa” este afiliat. Mircea Dobre a declarat că, din fericire, aici, în Timişoara, nu s-a pus încă problema disponibilizărilor şi a reducerii echipajelor.

Comentarii

comentarii